Oana Roman, decizie după divorţ. Motivul pentru care nu vrea să mai întâlnească pe altcineva. „Nu ies, nu mă văd cu nimeni”

Ioana Bucur, Daria Petrescu 28.02.2021, 14:02

Oana Roman, decizie după divorț. Proaspăt revenită la statutul de femeie liberă, fiica fostului premier al României a făcut schimbări radicale în viața ei. Care este motivul pentru care nu vrea să mai întâlnească pe altcineva. Explicațiile date de vedetă i-au pus fanii pe gânduri.

Oana Roman, decizie după divorţ

Oana Roman, decizie după divorț, anunțată pe rețele sociale. Abia separată de Marius Elisei, vedeta a dezvăluit că nu mai are gașcă de prieteni cu care să petreacă și a renunțat și la „anturaj”. Mesajul publicat de ea pe o rețea socială i-a pus fanii pe gânduri. Oana Roman a spus, sâmbătă, că fiica ei, Isabela, era în vizită la tatăl ei, iar ea a decis să petreacă seara acasă, singură și că nu mai simte nevoia să socializeze sau să aparțină unui grup. O schimbare uriașă față de felul în care își găsea liniștea în trecut.

„Isa e la tatăl ei, eu acasă la seriale. Nu ies, nu mă văd cu nimeni, nu socializez. Să văd cât mai pot așa. Eram un animal social și nu suportam să nu ies și să nu mă văd cu lume. M-am retras. Încă îmi e bine așa. N-am gașcă, n-am anturaj. Mai bine pentru liniștea mea. Deocamdată”, a scris Oana Roman pe Instagram.

La scurt timp după anunțul neașteptat, vedeta a venit cu o serie de explicații ce anunță câteva dezvăluiri șocante, pe care a promis că le va face în viitorul apropiat. Unul dintre motivele pentru care a ales să se izoleze este atmosfera apăsătoarea din „lumea bună”, în care așa-zisele prietenii nu sunt bazate pe altceva decât jocuri de culise pentru promovarea propriilor interese.

„O să vă povestesc într-o zi cum lumea asta glamour pe care o vedeți la TV și în online mai nou este împărțită pe găști, interese persoanele, prietenii și relații. Eu am fost la începuturi. Eram câțiva acum 30 de ani. Atunci însă nu existau interese de niciun fel. Nici bani la mijloc, nici influențe!

Noi ne distram și ne bucuram împreună. Atât. De aia acum nu am eu gașcă și nu sunt în niciun anturaj. Pentru că eu și alți câțiva făceam acum 25 de ani ceea ce alții descoperă acum, doar că n-avem telefoane ca să facem poze și să postăm. Dar ceva poze găsesc eu prin cutii. O să vă povestim o dată pe îndelete. Încă nu e momentul”, a spus Oana Roman.

Marius și Oana au decis să îngroape securea războiului de dragul micuței lor, Isabela
Marius Elisei și Oana Roman, alături de fiica lor, Isabela

Oana Roman și Marius Elisei au divorțat la notar

Cu toate că  anunțaseră încă de anul trecut că urmează să depună actele de divorț, apropiații și cei care îi admirau încă mai sperau că Oana și Marius vor trece și peste acest hop și se vor împăca. N-a fost să fie și iată că, la doar o zi după Ziua Îndrăgostiților, cei doi anunțau, unul lângă altul, că nu mai formează un cuplu nici în acte.

„Dragii mei, din respect față de voi, comunitatea mea, am hotărât să vorbim aici. Împreună vă anunțăm că am divorțat amiabil și rămânem părinți pt Isabela și prieteni care se respectă și se sprijină reciproc. Suntem împreună, deși nu mai suntem soț și soție. De ieri am semnat actele de divorț, amiabil. Noi am ales să terminăm această căsnicie amiabil, am semnat la notar actele de divorț, cât și pentru custodia Isabelei, care este comună. Vom avea grijă împreună de ea. Domiciliul va fi aici la ea acasă, pentru că asta e casa în care a crescut. Cu sinceritate și ceva bâlbâieli de la emoții, vă mulțumim pentru suport și înțelegere”, a declarat Oana Roman într-un video urcat pe Instagram.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...