Oana Lovin va avea propria ei emisiune, la miezul nopții. La ce post TV va putea fi văzută celebra protestatară

Ana Anitoiu 10.05.2021, 16:33
Oana Lovin va avea propria ei emisiune, la miezul nopții. La ce post TV va putea fi văzută celebra protestatară

Oana Lovin va avea propria ei emisiune, la miezul nopții. Celebra protestatară a explicat de ce a acceptat proiectul, în ciuda faptului că nu s-a gândit niciodată că ar putea să intre în televiziune. Prima ediție va fi difuzată luni, 10 mai, de la ora 23:30 până la 00.30.

La ce post TV va putea fi văzută Oana Lovin

Emisiunea cu Oana Lovin va fi difuzată de Metropola TV, televiziune deținută de primăria Voluntari condusă de Florentin Pandele, soțul fostului primar general al Capitalei, Gabriela Firea. Producția se numeşte ”Ne-am/Neam trezit!”.

Potrivit Oanei Lovin, emisiunea va avea un rol important în ”procesul de vindecare şi trezire a neamului românesc mult prea greu încercat în ultimii 31 de ani”. Tânăra, care a lucrat în videochat, a primit acest proiect după ce s-a remarcat ca unul dintre cei mai vehemenți protestatari față de restricțiile impuse pentru limitarea răspândirii coronavirusului.

Oana Lovin va avea propria ei emisiune, la miezul noptii. La ce post TV va putea fi vazuta
Oana Lovin

Oana Lovin, despre motivul pentru care a acceptat proiectul TV

Oana Lovin a declarat că nu și-a imaginat niciodată că va intra în televiziune. Totuși, renumita protestatară a acceptat fără să stea prea mult pe gânduri să prezinte emisiunea ”Ne-am/Neam trezit!” de la Metropola TV deoarece i-a plăcut formatul.

”Trebuie să recunosc că nu m-am văzut făcând televiziune vreodată, dar faptul că va fi o altfel de emisiune, o emisiune în care se pune reflectorul pe cetăţeanul de rând, pe situaţia de facto a României cu bune şi cu rele, m-a făcut să accept această colaborare fără să stau prea mult pe gânduri”, a spus Oana Lovin.

Oana Lovin, amendată după ce i-a strigat ”Marș, criminalo!” Andreei Moldovan

În luna aprilie, Oana Lovin, alături de Codruța Cerva, s-au aflat printre protestatarii care au făcut scandal în fața ministerului Sănătății. Ele au scandat împotriva medicului Andreea Moldovan și a lui Vlad Voiculescu, proaspăt revocați din funcțiile de secretar de stat, respectiv ministru al Sănătății. Ele nu s-au oprit aici, ci au și lovit un susținător al ministrului demis. A fost nevoie de intervenția jandarmilor. Anul trecut, Oana Lovin l-a înjurat pe Klaus Iohannis, la inaugurarea metroului din Drumul Taberei.

”Ați omorât oameni cu bună știință, criminalilor! Afară, afară din țară cu voi, trădători de țară! Criminali! Criminalilor! Criminalo, marș! Marș, criminalo!”, a strigat Oana Lovin la adresa medicului Andreea Moldovan, când fostul secretar de stat pleca cu mașina de la Ministerul Sănătății. Atât ea cât și Codruța Cerva s-au ales cu câte o amendă în cuantum de 200 de lei de la jandarmi.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI