Oamenii din anturajul lui Vladmir Putin care l-au ajutat să pună la punct invazia. Cine conduce războiul din Ucraina?

Beatrice Dumitru 03.03.2022, 14:38
Oamenii din anturajul lui Vladmir Putin care l-au ajutat să pună la punct invazia. Cine conduce războiul din Ucraina?

Vladimir Putin este în aceste zile, poate, cea mai hulită persoană din lume din cauza declanșării războiului împotriva Ucrainei, în care și-au pierdut viața mii de civili, inclusiv copii. În calitate de președinte al Federației Ruse el poartă responsabilitatea masacrului din țara vecină, dar nu a luat singur deciziile. Cine sunt oamenii din anturajul liderului de la Kremlin alături de care a pus la punct invazia?

Cine este cel mai aproape de Vladimir Putin

Vladimir Putin este o figură solitară, conducând armata Rusiei într-un război cu risc ridicat, care amenință să distrugă economia țării sale. Rareori a părut așa izolat, ca la cele două întâlniri alături de anturajul său, stând la distanță mare de cei mai apropiați consilieri. În calitate de comandant șef, responsabilitatea pentru invazie îi revine lui.

Vladimir Putin a decis invadarea Ucrainei, dar s-a bazat întotdeauna pe un anturaj loial, multe dintre aceste persoane și-au început cariera în serviciile de securitate ale Rusiei, la fel ca și liderul de la Kremlin. Întrebarea este pe cine are cel mai aproape în acest moment fatidic al mandatului său, notează BBC.

Oamenii din anturajul lui Vladmir Putin care l-au ajutat să pună la punct invazia? Cine conduce războiul din Ucraina
Ucraina, bombardată de Rusia.

Cei mai importanți sfătuitori ai lui Vladmir Putin

Poate cel mai important personaj este ministrul Apărării Serghei Şoigu, confidentul de multă vreme al lui Vladimir Putin, care susține ideea de demilitarizare a Ucrainei şi de protejare a Rusiei de aşa-zisa ameninţare militară a Occidentului. El merge în excursii de vânătoare și pescuit cu președintele în Siberia și, în trecut, s-a vorbit despre el ca despre un posibil succesor la conducerea Rusiei.

De asemenea, el a fost creditat cu anexarea Crimeei în 2014, fiind arătat cu degetul și pentru otrăvirea agentului Salisbury în Regatul Unit, în 2018, și a opozantului Aleksei Navalnîi, în 2020. Expertul rus în securitate Andrei Soldatov consideră că ministrul Apărării este cea mai influentă voce de care ascultă președintele rus.

Valeri Gherasimov, șef al Statului Major, a jucat un rol decisiv în campaniile militare ale lui Vladimir Putin încă de când a comandat o armată în Războiul Cecen din 1999 și a fost în fruntea planificării invadării Ucrainei, supervizând exercițiile militare din Belarus din februarie.

Generalul Gherasimov a jucat, de asemenea, un rol cheie și în campania militară de anexare a Crimeei. Unele rapoarte sugerează că acum a fost exclus din cauza începutului ezitant al invaziei Ucrainei și a moralul slab al soldaților.

Nikolai Patrușev, șecretarul Consiliului de Securitate, este unul dintre cei trei oameni loiali lui Vladimir Putin care i-au servit încă din anii 1970 la Sankt Petersburg, când al doilea oraș al Rusiei era cunoscut sub numele de Leningrad. Ceilalți doi sunt șeful Serviciului de Securitate Alexandr Bortnikov și șeful Serviciilor de Informații Externe Serghei Narișkin.

Dar puțini dețin atât de multă influență asupra președintelui ca Nikolai Patrușev. În timpul reuniunii Consiliului de Securitate al Rusiei, cu trei zile înainte de invazie, Patrușev și-a susținut punctul de vedere conform căruia „obiectivul concret” al SUA este destrămarea Rusiei.

Se spune că președintele are încredere oarbă în informațiile pe care le primește de la serviciile de securitate conduse de Alexandr Bortnikov mai mult decât din orice altă sursă. Acesta este o altă mână bătrână din KGB-ul din Leningrad și a preluat conducerea FSB-ului când Nikolai Patrușev a fost avansat.

Serghei Narișkin, șeful serviciilor de informații externe completează trio-ul de vechi colaboratori de la Leningrad, rămânând alături de Vladimir Putin pentru o mare parte a carierei sale.

O altă persoană care face parte din cercul președintelui rus este ministrul de Externe, Serghei Lavrov, care timp de 18 ani a fost cel mai înalt diplomat al Rusiei, prezentând țara în lume, dar nu este considerat a avea un rol important în luarea deciziilor lui Vladimir Putin.

El a fost lăsat deoparte în legătură cu planurile de invadare a Ucrainei, după ce ar fi susținut continuarea discuțiilor diplomatice, dar președintele rus a ales să-l ignore.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...