O zi cât un pol (20) de parale

Cu numai o zi înaintea prăznuirii Sfinților Împărați, în urmă cu 32 de ani, puhoi de românime cu busola încă înțepenită cu arătătorul spre Răsărit, se bulucea să inunde urnele cu voturi feseniste. Se hlizea țara la soare, ca într-un mai muncitoresc. Era startul ratat către o eră la fel de proaspătă, precum o îndelung folosită matroană de lupanar tencuită cu alifii de ten pe obrazu-i arat de timp și muncă nocturnă.

La cârma comediei bufe jucate pe partitura cu iz electoral, nimeni altul decât recondiționatul comunist, Ion Ivan (Ilici) Iliescu. Ciracii învățăturilor leniniste pășeau comod de la un regim recent îmbălsămat la unul capitalist imaginat de un Marx învăluit de aburi etilici, în cu totul alte nuanțe. Tonuri săltărețe, vivace. Cravașate allegro ma non troppo de către ultimul pseudodisident ceaușist, cu studii la academia moscovită „Frunze”, astfel botezată în 1918, după numele unui bolșevic. Mesianicul nou luntraș era flancat de oțeliți camarazi în lupta lor cu România liberă: Alexandru Bârlădeanu, Dan Marțian, spionul sovietic Militaru, Silviu Brucan ș.a.

Li se alăturau dintre pâlcurile de clorofilă ale noii jungle, un viitor premier cu umeri fără gât, un enigmatic „filosof” cu definiții adânc cugetătoare despre clitoris (Gelu Voican V.) și o ceată de revoluționari, ulterior recompensați tovărășește cu funcții fără os și fără grăsime. Lipseau din motive de cazare în Parcul Libertății (Carol I)-Voitec, Bodnăraș, Stoica, Moghioroș.

UTM-ist, apoi UTC-ist de frunte, fiul kominternistului Alexandru Penu transformat în Ilici, și Iliescu, pentru retușarea pozei biografice, a vânturat Apele Române vreme de cinci ani. Dat afară, a devenit director al Editurii Tehnice înființate în 1950, ulterior moartă prin faliment. Aici s-a ocupat, probabil, de cărți ce tratau teme privind sistemul endocrin al cosmonautului sovietic, Gagarin, sau a decăpușării cățelușei Laika, înainte de lansarea ei în spațiu.

Oamenii văd ceea ce sunt obișnuiți să vadă. Ei refuză să vadă ceea ce nu se așteptau să vadă. Așa a fost posibil ca Ivan Ilici să obțină pe 20 mai ’90, în acel scrutino-concurs, peste 85% din voturi. Consecvența este produsul minților mici. Orice ieșire este o intrare în altceva. Indiferent de rezultat, întotdeauna este cineva gata să-l falsifice. Justiția română a ticăit în cazul Iliescu, precum un ceas Pobeda, un smartoci care îl ține și azi, după mai bine de trei decenii, departe de cuvenita celulă a unui omorâtor de umanitate.

Impact.ro

Imaginile indecente cu Elena Udrea au scăpat pe internet! Doar iubitul o mai vede AȘA...

Impact.ro

După această imagine, a urmat un DEZASTRU! Finalul depășește orice imaginație FOTO

Cam 15 milioane de români au îndesat atunci ștampila în careul cu numele comunistului cu nouă simbrie capitalistă, îmboldiți de năucă nădejde. Circa 10 procente a luat Radu Câmpeanu, un liberal lovit mai târziu în cap de năstrușnica idee de a-l numi președinte al României pe Mihai I. Pitorescul țărănist Ion Rațiu, „vinovat” că nu s-a îndopat cu talaș de soia la Londra, a prins un corigent 4%. Populațiunea le reproșa ambilor că nu mișcaseră un deget pentru propășirea neamului în ultimii cinci ani, ba, mai mult, își doreau efervescent scoaterea de sub criptă a moșierilor, chiaburilor și industriașilor copleșiți ca lăcustele de lăcomie. Astfel, FSN-ul condus de către omul cu zâmbet dintr-o ureche în alta și-a adjudecat un otova calup de mandate, însemnând 67,5%. Mai erau la rubrica „etc”, PNL și UDMR, cu câte 7%.

Un tăios uragan de ură proletară mătura România acelei vremi de la un hat la altul. Salopetari cu bască slobozeau la „do” de sus ocări și aprigi sudalme. Țăranii aveau necontenit drept accesoriu furca, păzind CAP-uri ce aveau să fie mulse mai apoi de ei înșiși prin furt. Nurlii tovărășele, țesătoare la APACA, aveau visuri erotice cu Petre Roman în rol principal. Noii dregători au trecut la îndestularea oamenilor muncii. „Alimentara” nu mai era ultimul adăpost al unor pui de găină colorați în albastru-electric și uciși în masă cu șapca udă.

Copitele porcului malnutrit erau înlocuite cu pulpe de galinacee din rezerva militară americană, datând de la parastasul lui Roosevelt. Mai existau merinde molfăibile, cu gust de pâslă proaspătă, via Stambul. Rigolele erau înecate de lapte și miere. Minerilor li se micșora ziua de muncă la șase ore. Suficient timp rămas de antrenament pentru cârtițele lignitofere, cu bec la cască, în vederea mutărilor de fălci în Capitală, ca prinos de recunoștință adus noului și iubitului conducător.

Totul mergea uns. Ca o „Eugenie” reinventată capitalist. Restul era un basm îmbibat de recunoștință cu glaucom. Chioară, cum s-ar spune. Așa cum s-a numit religios acea a șasea duminică după Paștele din 1990: a Orbului.

P.S. În totală contradicție cu titlul prezentului înscris, ca neasemuită și poate nedreaptă coincidență, în 20 mai 1914, se năștea regentul democrației românești, Seniorul Corneliu Coposu. Un reper incontestabil al valorilor morale, ce a rămas ca un pisc inaccesibil pigmeilor regimurilor în care și-a depănat viața. Dumnezeu să-l odihnească!