22 noiembrie 1963. O zi însorită de toamnă scălda statul Texas, al doilea ca mărime și populație din Statele Unite. John Fitzferald Kennedy, al 35-lea președinte american, democrat, considerat un standard al liberalismului, aflat în al treilea an de mandat, venise la Dallas într-o vizită preelectorală împreună cu stafful de campanie și soția sa, Jaqueline.
Lume multă, oraș în sărbătoare, culori vii, media la posturi strategice. Nimic nu prevestea drama de proporții mondiale ce avea să se producă nu mult după miezul zilei. Și totuși…
Coloana prezidențială străbate orașul încet, în mașini decapotabile, fiind aplaudată de mulțime. În timp ce limuzina numărul unu părăsise Elm Street, trecând pe lângă Dealey Plaza, în jurul orei 12:30, au răsunat focuri de armă. Președintele este lovit de moarte. Totul se precipită. Timpul o luase razna. Panica, uimirea, țipetele miilor de oameni înșirați pe traseu se întretăiau cu sirenele mașinilor de poliție și ordinele stridente ale celor de la Secret Service.
Imaginile se derulează amețitor, ca într-o grăbită peliculă de 8 mm. Trupul președintelui este transportat imediat la Spitalul Parkland, acolo unde, în ciuda eforturilor supraomenești ale medicilor, a fost declarat decesul. Era ora 13.00. Ancheta se desfășoară rapid și confirmă teza unui criminal izolat: Lee Harvey Oswald. La rândul său, acesta va fi ucis două zile mai târziu.
Din punct de vedere istoric, Texas este un stat foarte conservator. Kennedy nu a fost plăcut niciodată acolo și se pare că sentimentul era reciproc. Cunoscuți drept anti-democrați, și mai ales contestatari declarați ai lui JFK, texanii au profitat de vizita prezidențială pentru a-i transmite un mesaj cât se poate de grăitor. Cu o zi înainte de vizita lui, se postaseră afișe în tot Dallas-ul, cu litere de-o șchioapă, alături de portretul său, pe care se putea citi „Wanted for Treason” ( n.r. – urmărit pentru trădare).
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Șocant! Președintele Statelor Unite este împușcat mortal în țara sa de un cetățean american, deși nu era prima dată când se întâmpla acest lucru. Alți trei președinți fuseseră deja asasinați într-un mod similar: Abraham Lincoln în 1865, James A. Garfield în 1881 și William McKinley în 1901. „De fiecare dată, a fost un ucigaș singuratic, cu excepția unei mici rezerve pentru Lincoln. La acea vreme, aproape o zecime dintre președinți au fost asasinați în același mod”, declara Gorian Delparture, directorul publicației RTBF.
Lee Harvey Oswald a primit arma letală prin colet poștal. Era o pușcă militară italiană, marca „Mannlicher Carcano”, calibrul 6,5 mm. Comandat de un anume Alek Hidell și livrat la o căsuță poștală deținută de viitorul ucigaș. Era demontabilă și ușor de ascuns până la etajul depozitului de manuale școlare de unde au plecat gloanțele.
Au trecut 80 de minute între momentul în care Oswald și-a părăsit locul de lunetist și arestarea sa. Mai mult de o oră, timp în care asasinul aflat în fugă va împușca un polițist. J.D Tippit l-a somat să se oprească pentru a-i verifica identitatea, întrucât imaginea robot emisă de raportul oamenilor legii și fizionomia lui Oswald semănau izbitor. A fost impuscat de patru ori. Ascuns într-un cinematograf, Lee Harvey Oswald este arestat și abia mai târziu se stabilește legătura între el și asasinul președintelui.
La numai 24 de ani, Lee Harvey Oswald avusese deja o viață încărcată de evenimente. Veșnic nemulțumit, un rebel, făcuse mai multe drumuri între Statele Unite și URSS, în ultima crezând că își va găsi un viitor mai bun. Totul se întâmpla în plină desfășurare a Războiului Rece. Mai mult, criminalul avea simpatii cubaneze, fapt ce a consolidat ideea că este primul suspect al asasinatului.
Publicul era nerăbdător să afle cine îi curmase viața lui Kennedy. La recomandările consilierilor săi, noul președinte Lyndon B. Johnson lansează o comisie prezidențială, celebra Warren, care va confirma după nouă luni de investigație că L.H. Oswald acționase singur, fiind într-adevăr un criminal izolat.
Dintre cele trei gloanțe trase pe 22 noiembrie 1963 pe Piața Dealy, unul l-a izbit în gât pe John Fitzgerald Kennedy, apoi l-a rănit pe guvernatorul Texasului, John Connally, altul s-a oprit în craniul președintelui, literalmente smulgând fragmente osoase. Primul și-a ratat ținta. El a atins un stâlp de piatră, după alte ipoteze un semafor sau a ricoșat dintr-un trotuar, proiectând un ciob de beton. James Tague venit să vadă cortegiul prezidențial a fost rănit la obraz.
În data 24 noiembrie 1963, două zile mai târziu după tragedie, în direct în fața tuturor camerelor presei, Lee Harvey Oswald a fost împușcat la rândul său. Autorul omorului este Jack Ruby, proprietarul unui club de noapte. Spre deosebire de victima sa, Ruby a avut parte de un proces în 1964, fiind condamnat la moarte pentru crimă premeditată. Împotriva tuturor probelor, avocații săi nu au pledat pentru conspirație, ci pentru epilepsie tranzitorie, încercând astfel să justifice atacul.
“Pe fotografiile și filmele vremii, vedem că Jack Ruby apasă trăgaciul pistolului cu degetul mijlociu în loc de cel arătător. Avocații au vrut să profite de acest detaliu pentru a spune că nu era într-o stare psihică normală”, nota Charles T. Rickwood, redactor la “The Washington Post”.
În 1963, Kennedy și-a început operațiunea de convingere pre-electorală, iar Texasul a fost una dintre etapele cheie. Pentru el era este crucial să lase o bună impresie bună acolo și să arate țării în ansamblu că acest stat îl susține. Căldura publicului era vădită , traseul oarecum scurt, natura frumoasă, relaxarea era la ea acasă, cuplul prezidențial surprinzător de bine primit.
Totul decurgea fără probleme. Conform Comisiei Warren, soția guvernatorului Connely i s-a adresat lui JFK: „Nu veți putea spune că Dallas nu vă mai iubește”, iar președintele i-a răspuns: „Nu, într-adevăr. Traseul urma curbă mică spre Main Street. Acolo s-au tras cele trei focuri de armă intrate într-un nefericit capitol al istoriei recente.
Potrivit suselor autorizate, toate informațiile importante referitoare la asasinarea celui de-al 35-lea președinte al Statelor Unite au fost deja dezvăluite. În 1966, cele mai multe înregistrări ale anchetei au fost publicate conform amendamentului Constituției americane privind libertatea de informare.
Cu toate acestea, datele prelevate nu fuseseră publicate integral din evidente motive de securitate: protecția metodelor de investigație, anchetatori aflați încă în funcție sau protecția vieții private. În 1992, Congresul american a decis să impună ca dosarul să fie făcut public până cel târziu în octombrie 2017.
Astfel, aproape 3.000 de noi informații au fost expuse pe site-ul arhivelor naționale americane. Totuși, la aproape șase decenii de la evenimentul care a zguduit lumea, unele rămân confidențiale, deocamdată, deși nimeni nu se mai așteaptă la mari dezvăluiri.
