O substanță periculoasă, deversată accidental în județul Timiș. Autoritățile au fost alertate, zona a fost evacuată

Beatrice Dumitru 10.02.2023, 17:32
O substanță periculoasă, deversată accidental în județul Timiș. Autoritățile au fost alertate, zona a fost evacuată

Accident chimic la o firmă din Timiș. Zeci de angajați ai unei fabrici din Buziaș au fost în pericol după ce o substanță periculoasă a fost deversată accidental. Angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență au izolat zona și fac cercetări.

Cum s-a petrecut accidentul

O substanță periculoasă a fost deversată accidental în interiorul unei societăți comerciale din orașul Buziaș, județul Timiș, iar 28 de angajați din tura de serviciu au fost evacuați. S-a dispus alertarea Stației de Pompieri Buziaș și a Detașamentului 1 Pompieri Timișoara. Pompierii au fost anunțati, vineri, la ora 14:55, că într-o firmă s-a deversat izocianat și au fost anunțate Garda de Mediu și Poliția.

Accidentul s-a petrecut într-o hala a firmei unde s-a produs o deversare de izocianat din niște butoaie neasigurate, iar echipajele de la fața locului au acționat pentru limitarea efectelor. La locul intervenției s-au deplasat doi ofițeri și 18 subofițeri cu o autospecială de primă intervenție și comandă, trei autospeciale de stingere, o autospecială de transport personal și victime multiple, 1 echipaj CBRN și o ambulanță SMURD, potrivit ISU Timiș.

O substanță periculoasă, deversată accidental în județul Timiș. Autoritățile au fost alertate, zona a fost evacuată
Pompierii au fost alertați după deversarea substanței toxice.

Ce este izocianatul

În urma efectuării măsurătorilor de către echipajul CBRN, nu au fost detectate substanțe toxice în aer. Angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență au izolat zona și fac cercetări.

Izocianatul este un ester al acidului izocianic. Este întrebuințat ca reactiv specific la identificarea alcoolilor și fenolilor. Izocianații sunt substanțe chimice foarte reactive utilizate la fabricarea produselor din poliuretan, fibre, vopsele și lacuri, spumă poliuretanică și cleiuri. Sunt utilizați pe scară largă în industria auto, repararea caroseriei auto, dar și în construcții și materiale de construcție.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...