O româncă de 35 de ani, fost fotograf la circul din India, a făcut Internetul să plângă: ”Lucrez bijuterii, ca să fac rost de bani pentru tratamentul de cancer. Medicii m-au trimis acasă”. EXCLUSIV

Simona Ecovoiu 10.08.2021, 20:00

O cheamă Georgiana Carmina Ticu, iar până în urmă cu patru ani, când a fost diagnosticată cu o boală nemiloasă, avea întreaga lume la picioare. A fost profesor supraveghetor, la o instituție de învățământ din America, a muncit, ca fotograf, la circul din India, după care s-a angajat într-o pizzerie din Anglia. Boala i-a răpit însă tot: dragostea, banii, drumețiile, puterile… Cu toate acestea, Georgiana rămâne un exemplu pentru cei care cred că au pierdut pariul cu viața: ”Chiar dacă sunt imobilizată la pat, nu stau să mă jelesc. Fac bijuterii și le vând, pentru tratament!”, ne-a declarat ea. Are însă nevoie și de ajutorul nostru financiar.

Are un ajutor de handicap de 500 de lei

Georgiana Carmina Ticu are 35 de ani, cântărește 37 de kilograme și primește de la stat un ajutor de handicap în valoare de 500 de lei. Oncologii au trimis-o acasă, în urmă cu 6 luni, ridicând neputincioși din umeri.

Oare, acel medic, care i-a comunicat că nu mai este nimic de făcut, în cazul ei, mai poate pune seara capul pe pernă? Unde a dispărut empatia, domnilor doctori? Georgiana nu vrea să cadă pradă deznădejdii și are planuri mari. Dacă i-ați auzi vocea, plină de entuziasm, ați uita, cu siguranță, de micile necazuri ale vieții…

O romanca de 35 de ani, fost fotograf la circul din India, a facut Internetul sa planga
Georgiana Carmina Ticu

A fost fotograf de circ în India

Georgiana ne-a spus povestea vieții, în exclusivitate pentru impact.ro, cu bune și cu rele: ”Am fost profesor supraveghetor, la o instituție de învățământ din America, am muncit ca fotograf, la circul din India, după care am câștigat bani frumoși într-o pizzerie din Anglia”.

Dar, odată ajunsă în Anglia, au început și problemele de sănătate: ”I-am zis iubitului meu, care era din Craiova, că ne vom despărți dacă se confirmă că am cancer, dar el nici nu voia să audă, mi-a jurat că vom merge împreună până la capăt. Mai târziu, a început să o caute pe fosta iubită, se temea că, dacă mor, va rămâne singur.

M-a iubit, dar alerga între mine și fosta. Eu l-am părăsit fizic, pentru că nu mai puteam, se purta foarte urât. A fost cea mai bună alegere. Am revenit în țară cu o mașină fără aer condiționat, singură, cu geamurile deschise. De atunci, nu am mai iubit pe nimeni. Am 35 de ani și sunt bolnavă. Cine s-ar mai uita la mine?”.

”Oncologia nu are ce să-mi mai facă, medicii m-au trimis acasă”

Au trecut aproape patru de când medicii au diagnosticat-o cu o boală nemiloasă, cancer. În acest răstimp, Georgiana a trecut prin două intervenții chirurgicale și prin zeci de ședințe de chimioterapie. Iar în urmă cu câteva luni, medicii i-au spus cu o franchețe teribil de dureroasă că, în cazul ei, nu mai există tratament:

”Oncologia nu are ce să-mi mai facă, medicii m-au trimis acasă. Doctorița mi-a spus: «Alt tratament pentru tipul tău de cancer nu mai am!» Acum iau tratament pe cont propriu, naturist. Din păcate, pentru cancerul pulmonar și cancerul osos nu există tratament. Cancerul la plămâni înseamnă frica de moarte.

Acum trei ani, mi-au apărut niște tumori la plămâni, dar, când m-am liniștit, s-au retras. Am văzut moartea cu ochii de foarte multe ori. O lună am stat pe perfuzii, nu puteam mânca mai nimic. Acum sunt mai bine. Cântăresc 37 de kilograme, dar sper să mă mai îngraș. N-am voie dulciuri, îmi plac fructele de mare, nu am voie carne roșie, mi-a rămas doar peștele”.

Acum, la necaz, Georgiana a găsit un real sprijin în mama ei: ”Este greu că sunt la pat, mama are grijă de mine. Am două operații, la sân, unde am și implant, și la coloană, unde medicii mi-au montat o tijă metalică, în partea de jos. Primesc 500 de lei, ajutor de handicap, n-am pensie, pentru că am lucrat în străinătate. Noroc că am putut să aplic la primărie, ca ajutor de însoțitor, care este mama, ca să nu mor de foame”, ne-a mai spus Georgiana.

Vinde brățări cu 5 lei bucata, lucrate de ea

Georgiana muncește din greu, ca să facă rost de bani, bijuteriile realizate de ea fiind vândute ca pâinea caldă, pe Internet:

”Brățările le-am dat cu 5 lei bucata. Am avut o firmă de bijuterii, în 2009, și mi-au mai rămas materiale de atunci, dar am mai și investit. Pot face bijuterii în funcție de zodie, de data nașterii. Pietricele au și efecte benefice. Trebuie să-mi ocup timpul cu ceva, sunt la pat. La televizor nu mă uit, sunt numai știri negative. Munca îmi ține moralul ridicat, așa am șanse de vindecare.

Mi-am zis: «Hai, să fac ceva cu viața mea, cu timpul meu!» Chiar dacă stau la orizontală, de ce să mă jelesc? Tratamentul pe care vreau să-l fac constă în camera hiperbarică, o terapie prin oxigen, prin care cancerul pierde din putere, costă mult. Am mai fost în martie, dar, din cauza tumorilor, riscam să-mi explodeze plămânii”.

Tatuajul de pe mână reprezintă lupta ei cu nemiloasa boală

Georgiana și-a tatuat pe mână un desen personalizat, menit să o ajute, pe perioada bolii: ”Tatuajul de pe mână reprezintă o fată, adică eu, care ține în mână o pălărie, sunt acolo și niște păsări care se izbesc între ele, apoi zboară și sunt libere. Mi-am făcut acest tatuaj cu două zile înainte de a începe citostaticele, ca să mă încurajeze. Mai am și un alt desen, o corabie, care reprezintă drumețiile mele în întreaga lume”.

Publicăm conturile bancare ale Georgianei, unde oamenii cu suflet mare pot face donații, pentru tratament.

CONT BCR Euro: RO77RNCB0022073416690001
Georgiana Carmina Ticu

CONT BCR RON: RO89RNCB0072073416690001
Georgiana Carmina Ticu

Revolut RON: RO38 BREL 0005 5018 7225 0100 sau telefon: 0765205796
Georgiana Ticu

Urmăriți Impact.ro și pe
Simona Ecovoiu
Este reporter special în departamentul Exclusiv al Impact.ro. Absolventă a Liceului de Filologie-Istorie și a Facultății de Sociologie, a debutat în presa scrisă la Evenimentul Zilei, apoi a...