O rachetă a căzut într-o comună din județul Vâlcea. „Vreau să cred că nu este rusească”

Stan Filon 17.11.2022, 15:30
O rachetă a căzut într-o comună din județul Vâlcea. „Vreau să cred că nu este rusească”

O rachetă a căzut joi dimineață în comuna Lungești, județul Vâlcea și doar o minune a făcut ca nimeni să nu fie rănit. Se pare că racheta a căzut într-o zonă unde se aflau mai mulți oameni, însă nu au fost victime. Speriați de incidentul din Polonia, unde o rachetă rătăcită a ucis doi oameni, localnicii au sunat imediat la 112.

O rachetă a căzut într-o comună din județul Vâlcea

Așadar, a fost panică în comuna Lungești, din județul Vâlcea, unde a căzut o rachetă de mici dimensiuni. Oamenii s-au speriat și au sunat la 11, mai ales după ce au văzut la televizor că o rachetă rătăcită de pe frontul din Ucraina a făcut două victime în Polonia.

Mai multe echipaje s-au deplasat imediat la fața locului, fiind așteptați și geniștii, care să stabilească despre ce fel de rachetă este vorba. Mai exact, s-a descoperit o bucată dintr-o rachetă, a cărei proveniență deocamdată nu este cunoscută, dar se bănuiește că este vorba despre o rachetă antigrindină.

O racheta a cazut intr-o comuna din judetul Valcea
O racheta a cazut intr-o comuna din judetul Valcea

„Sigur, rusească nu este”

„Cred că este o rachetă antigrindină, după cum arată, după cum am văzut și în imagini, dar până nu vin specialiștii, nu putem spune cu certitudine. Au venit cei de la ISU (Inspectoratul pentru Situații de Urgență) Vâlcea, de la Poliție, vin și geniștii sau genistul de la Antigrindină, care să ridice… ceea ce noi bănuim a fi partea din spate a rachetei. Sigur, rusească nu este, sau nu vreau să cred că este…”, a declarat primarul din Lungești Vâlcea, Tiberiu Costea, care se afla de asemenea pe teren în zona unde a căzut racheta.

Edilul a recunoscut că bucata de rachetă a trecut foarte aproape de o persoană, însă nimeni nu a fost rănit.

„În fața caselor a căzut, pe un teren extravilan, nu în curtea cuiva. Nu este o astfel de problemă… Erau persoane prin zonă, dar nu atât de aproape încât să fie afectate…. Că erau la câțiva metri distanță… Până la urmă, faptul că nu sunt victime, asta este bine. Acesta este cel mai important aspect: să nu fie victime și să nu fie ea periculoasă. Dacă se dovedește că este antigrindină, este clar că nu prezintă un pericol. Dar vedem acum despre ce este vorba, când vor veni toți cei abilitați”.

Județul Vâlcea deține patru puncte de lansare a rachetelor antigrindină: în Mădulari, Ștefănești, Orlești și Șușani, având Centrul de comandă la Stația Meteo din Drăgășani.

„Lansarea rachetelor antigrindină se face de la centrele de specialitate, nu de la noi. Nu avem un astfel de centru în Lungești, există însă în vecinătate: în comuna Ștefănești – două centre, în comuna Șușani și în orașul Drăgășani. Sigur de acolo să fi venit, că din altă parte…”, a mai menționat primarul Tiberiu Costea.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...