O protestatară s-a gândit să facă și bani după ce a participat la revolta de la Capitoliu. Obiectul pe care a vrut să-l l vândă rușilor

Ioana Bucur 19.01.2021, 09:05
O protestatară s-a gândit să facă și bani după ce a participat la revolta de la Capitoliu. Obiectul pe care a vrut să-l l vândă rușilor

Și-a pus viața în pericol, însă nu a fost suficient pentru ea. Acum, și-a asigurat un loc pe lista persoanelor căutate de polițiști, după ce planul secret i-a fost dezvăluit de fostul iubit și de propria mamă. O protestatară s-a gândit să facă și bani după ce a participat la revolta de la Capitoliu. Ce a vrut să le vândă rușilor?

Credea că o să îmbogățească. Planul bizar și periculos al unei protestatare de la Capitoliu

O tânără în vârstă de 22 de ani a devenit „vedetă”, după ce fostul iubit a dezvăluit oamenilor legii ce plan pusese la cale pentru a se îmbogăți după revolta de la Capitoliu. Riley June Williams, din Pennsylvania, Statele Unite ale Americii, a intrat alături de alți susținători ai președintelui Donald Trump în clădirea Capitoliului, pe 6 ianuarie 2021. Doar că planul tinerei implica ceva mai mult decât al colegilor de protest. Riley a fost surprinsă de mai multe camere de filmat din interiorul clădirii îndemnând mulțimea să se îndrepte spre birourile de la etaj.

Imaginile în care tânăra apare au fost difuzate și de postul britanic ITV. Propria ei mamă a fost cea care i-a confirmat identitatea. În fața anchetatorilor, fostul iubit al lui Riley a dezvăluit ce a făcut ea, de fapt, în timpul revoltei de la Capitoliu și cum s-a gândit să facă și bani de pe urma protestului. Se pare că Riley June Williams, la cei 22 de ani ai săi, a reușit să intre în biroul lui Nancy Pelosi și să fure laptopul liderei democraților din Camera Reprezentanților, ca să-l vândă apoi rușilor, în schimbul unei sume frumoase de bani.

Ce a furat o protestatară în timpul revoltei de la Capitoliu
Planul ei, dezvăluit de fostul iubit

Cum a vrut să vândă laptopul furat rușilor

Declarațiile șocante ale fostului iubit al tinerei ar fi fost confirmate de un alt martor anonim, interogat și el de anchetatorii americani, care a dezvăluit că a văzut mai multe înregistrări video în care Riley June Williams lua un laptop sau un hard-disk din biroul lui Nancy Pelosi.

Tânăra urma să trimită laptopul furat în timpul revoltei de la Capitoliu unui contact, în Rusia, care ar fi trebuit să-l predea Serviciului Rus de Informații Externe (SVR) în schimbul unei sume de bani. Fostul iubit al lui Riley a declarat că planul nu a fost dus la capăt, din motive încă necunoscute. Laptopul ar fi în continuare în posesia ei sau ar fi putut fi distrus.

O protestatară s-a gândit să facă și bani după ce a participat la revolta de la Capitoliu. Pe numele ei a fost emis un mandat de arestare

Vâzând imaginile difuzate de postul britanic ITV, mama lui Riley June Williams a confirmat că este vorba despre fiica ei. Femeia a declarat că tânăra în vârstă de 22 de ani nu a mai venit acasă și că nu știe unde ar putea fi. Autoritățile au emis un mandat de arestare pe numele acesteia, însă în actul de inculpare împotriva ei nu a fost adăugată acuzația de furt. Riley este căutată pentru intrare prin efracție și tulburarea ordinii publice.

Este a 70-a persoană inculpată ca urmare a revoltei de la Capitoliu, din 6 ianuarie 2021, a anunțat Departamentul de Justiție. Duminică a avut loc o nouă serie de arestări, capetele de acuzare incluzând: intrare prin efracție, port interzis de arme, tulburarea ordinii publice și agresarea forțelor de ordine.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...