O profesoară din Capitală refuză să intre în vacanță. Care este motivul: „Să mă sancționeze capetele luminate din minister”

Cătălina Burghelea 22.10.2021, 11:30
O profesoară din Capitală refuză să intre în vacanță. Care este motivul: „Să mă sancționeze capetele luminate din minister”

Ministrul interimar al Educației, Sorin Câmpeanu, a decis ca toți elevii să intre în vacanţă pentru următoarele două săptămâni, din cauza ratei mari de infectare cu noul coronavirus. Măsura nu este văzută cu ochi buni de toți profesorii, unele cadre didactice lansând acuzații dure la adresa ministerului.

O profesoară din Capitală se opune măsurilor luate de Sorin Cîmpeanu

O profesoară din Bucureşti refuză să se supună regulilor privind vacanţa elevilor şi spune că va continua să ţină orele online, în următoarele două săptămâni. Aceasta are și argumente care să-i susțină decizia.

Un cadru didactic din Capitală a postat un mesaj pe reţelele de socializare, în care îi transmite un mesaj dur ministrului interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Profesoara a spus că, împreună cu elevii pe care îi pregătește, refuză să intre în vacanță și vor continua să studieze online. Aceasta a scris că nu copiii trebuie să plătească pentru „greșelile unor nemernici care nu au avut alt interes decât scorul politic”.

„Domnul Cîmpeanu ne trimite forțat în vacanță. Eu și elevii mei (am și elevi vaccinați) nu vom intra în vacanță. Nu plătesc copiii care vor să studieze (chiar și numai online) iresponsabilitatea autorităților care în vară ne anunțau cu surle și trâmbițe că am „învins” pandemia! Nu plătesc acești copii toleranța pe care aceleași autorități au manifestat-o față de antivaxx.eri și față de televiziunile care i-au promovat. Nu plătesc elevii mei pentru greșelile unor nemernici care nu au avut alt interes decât scorul politic.”, a precizat Ioana Turcu, profesoară la Colegiul Național de Muzică George Enescu din Capitală, pe Facebook.

Cadrul didactic și elevii săi refuză să intre în vacanță

Cadrul didactic susține că elevii săi au nevoie de studiu continuu, unii dintre ei se pregătesc pentru concursuri internaționale, așa că va continua să lucreze cu ei, în ciuda deciziilor pe care le numește „fără noimă”.

„Elevii mei se pregătesc pentru concursuri internaționale, au nevoie de studiu continuu și voi continua să lucrez cu ei, indiferent de deciziile fără noimă care se iau acum, în ceasul al „optesprezecelea”!”, a mai scris Ioana Turcu în mediul online.

Doi elevi s-au batut intr-o scoala din Targoviste

Acuzații grave relatate pe internet

Acuzațiile profesoarei sunt destul de dure. Aceasta își asumă eventualele sancțiuni din partea Ministerului Educației, pentru că nu a respectat regulile impuse cu scopul de a proteja elevii de infecția cu noul coronavirus.

„Să mă sancționeze ministerul care nici programe școlare pentru disciplina mea de studiu nu a pus la dispoziție, nu mai pomenesc resurse sau acces la resurse online (tot ce folosesc plătesc eu). Să mă sancționeze capetele luminate din minister și inspectorat, acei iluștri decidenți care nu leagă o propoziție coerentă și nu sunt în stare să aștearnă trei fraze fără greșeli. M-am săturat de voi! Sunteți niște mizerabili!”, a încheiat profesoara de la Colegiul Național de Muzică George Enescu.

Școli închise de luni

Reamintim că ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a decis ca toţi elevii să intre în vacanţă forțată timp de două săptămâni, începând de luni (n.r. – 25 octombrie), deoarece predarea online în acest moment este posibilă doar în jumătate de ţară.

„Orele se pot recupera prin modificarea structurii anului şcolar. Pentru elevii din învăţământul primar şi pentru cei din grădiniţe este vorba doar de cinci zile de vacanţă suplimentară. (…) Mâine deja vom avea discuţii cu reprezentanţii elevilor şi ai profesorilor pentru a vedea care este cea mai bună variantă. Sigur este variantă de recuperare.

Nu va fi pierdută nicio zi de şcoală, dacă vacanţa va fi de două săptămâni. Dacă însă evoluţia epidemiologică nu va permite revenirea cu prezenţă fizică în data de 8 noiembrie, lucrurile vor fi mai grave şi soluţia mă tem că nu va mai putea fi acceptată sub forma unei vacanţe suplimentare. Va trebui să identificăm soluţii care să facă posibilă predarea online cu pierderi cât mai mici”, a declarat Sorin Cîmpeanu la Antena 3.

Urmăriți Impact.ro și pe
Cătălina Burghelea
Este redactor Playtech. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării și a masterului în Marketing Online din cadrul ASE, Catalina Burghelea s-a alaturat echipei de stiri de...