O nouă schimbare pentru facturile la energie. Cât vor plăti, de fapt, românii care depășesc 255 kwh pe lună

Mihnea Tălău 16.11.2022, 08:14
O nouă schimbare pentru facturile la energie. Cât vor plăti, de fapt, românii care depășesc 255 kwh pe lună

Noi reguli pentru facturile la energie, stabilite de coaliția guvernamentală. Poate cea mai importantă noutate este că românii care vor depăși consumul de 255 de kWh/lună vor plăti mai scump decât firmele. Plafoanele se vor aplica de la 1 ianuarie 2023 si vor fi introduse în curând de Parlament.

Românii care vor depăși consumul de 255 de kWh/lună vor plăti mai scump decât firmele

Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care menţine preţul la energie electrică pentru consumatorii casnici de 68 bani pentru cei care consumă până la 100 de Kwh pe lună şi 0,80 lei pentru cei care consumă între 100 şi 255 de kWh pe lună. De asemeni, Guvernul va menţine preţul de 1 leu pentru IMM-uri.

Noutatea introdusă de ordonanţa adoptată recent de Guvern constă în faptul că românii care consumă peste 255 de kWh vor beneficia de un preţ de 1,3 lei, cu specificaţia că, diferit faţă de prevederile anterioare, cei care consumă peste 255 kWh vor plăti primii 255 de kWh la valoarea de 0,80 lei.

Concret, românii care vor depăși consumul de 255 de kWh/lună vor plăti mai scump decât firmele.

Modul în care se vor calcula facturile la energia electrică din 2023

Persoanele care primesc facturile de curent cu întârziere ar putea plăti suma eşalonat

Primul-ministru Nicolae Ciucă a declarat marți că mai erau de amendat în Parlament chestiunile cu serviciile publice, astfel încât acestea să poată să beneficieze de ”preţul stabilit pentru 1 leu”.

„Este foarte limpede că tot ceea ce am discutat şi am stabilit prin ordonanţă, ultima ordonanţă, se va aplica. Este o ordonanţă pe care am gândit-o astfel încât să putem să venim în sprijinul românilor şi al economiei, iar chestiunile care mai erau de amendat în Parlament sunt cele prin care vom regla acele chestiuni cu serviciile publice, astfel încât să poată să beneficieze de preţul stabilit pentru 1 leu”, a spus Nicolae Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă a mai declarat, marți, că persoanele care primesc facturile de curent cu întârziere ar putea plăti suma eşalonat. El spune că este anormal ca orice consumator final să primească factura după cinci luni sau şase luni şi să plătească întreaga sumă.

În prezent, Comisia Europeană analizează decizia Guvernului Ciucă de a reveni la piața reglementată în energie.

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...