O nouă prezentatoare la Pro TV în locul Adelei Popescu. Cine a înlocuit-o la Vorbește Lumea

Ana Anitoiu 05.09.2022, 11:47
O nouă prezentatoare la Pro TV în locul Adelei Popescu. Cine a înlocuit-o la Vorbește Lumea

Emisiunea „Vorbește Lumea” difuzată de Pro TV are o nouă prezentatoare, la ceva timp după ce Adela Popescu a început să filmeze în Republica Dominicană, alături de Cabral, pentru show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici!“.

Cine este noua prezentatoare a emisiunii „Vorbește Lumea”

Matinalul „Vorbește Lumea”, difuzat de Pro TV de luni până vineri, de la ora 10:30, în direct, va fi prezentat de Bogdan Ciudoiu, Shurubel și Lili Sandu, după o vară în care primii doi au fost în vacanță și i-au predat ștafeta unei echipe formate din Majda, Cosmina Păsărin și Emily Burghelea.

„Incredibil că deja a trecut vara, au trecut zilele de vacanță și de leneveală, dar e momentul să ne adunăm și să ne apucăm de treabă. Deși, sincer, e o exagerare să o numesc treabă. Știți deja că e o distractie generală în platou și, în plus, anul ăsta ni se alătură una dintre cele mai reușite creații ale Domnului, Lili Sandu! Nu ne mai rămâne decât să ne distrăm și să aflăm împreună ce mai Vorbește Lumea la PRO TV”, a spus Bogdan Ciudoiu la începutul noului sezon al emisiunii.

„Sezonul ăsta îmi propun să o fac fericită pe mama, așa că o să îmi aranjez mai des barba și freza, o să port mai des sacouri și o să râd cu toată gura. De fapt, vreau să râd din tot sufletul și să râdă toți cei de acasă cu noi sau chiar de noi. Pentru mine, important e să te facem să simți că atunci când te uiți la Vorbește Lumea, parcă greutățile nu-s așa de grele și parcă tu ai mai multă energie să le înfrunți zâmbind”, a adăugat Shurubel.

O noua prezentatoare la Pro TV in locul Adelei Popescu
Shurubel, Lili Sandu si Bogdan Ciudoiu

Noua prezentatoare a emisiunii „Vorbește Lumea”, despre matinal

La rândul ei, Lili Sandu, în vârstă de 43 de ani, a spus că este foarte fericită să se reîntoarcă în televiziune și a precizat că matinalul „Vorbește Lumea” reprezintă un proiect special pentru ea.

„Sunt extrem de fericită să mă reîntorc în televiziune și mai mult decât atât să mă alătur ca și prezentator unei emisiuni care ocupă un loc special în inima mea. Vorbește Lumea este un proiect de suflet și abia aștept să îmi beau cafeaua împreună cu telespectatorii și cu cei doi minunați, Shurubel și Bogdan!”, a spus Lili Sandu.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Cântăreața și actrița Lili Sandu și-a început cariera în anul 1995, când a apărut la „Școala Vedetelor”. Trei ani mai târziu, a fost laureată cu premiul al treilea la Festivalul de muzică ușoară „Mamaia”, secțiunea interpretare.

În 2005, Lili Sandu a debutat cu melodia „Aproape de tine”, și a jucat în două telenovele de succes, „Numai iubirea” și „Păcatele Evei”. În 2008, a jucat în telenovela „Doctori de mame” și a lansat melodia „Hot sound maker”. Mai târziu, a prezentat alături de Victor Slav emisiunea „Dansează printre stele”, difuzată de Antena 1. În 2019, a prezentat emisiunea Fan Arena, la Kanal D.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...