O îndrăgită interpretă de muzică populară, bolnavă de Covid-19, face un apel disperat. De ce are nevoie urgent pentru a supraviețui

Iancu Andreea / 20.10.2020, 16:21
O îndrăgită interpretă de muzică populară, bolnavă de Covid-19, face un apel disperat. De ce are nevoie urgent pentru a supraviețui

Virusul Covid-19 a ajuns să afecteze încă un artist. O cântăreață de muzică populară cere disperată ajutor. Femeia are nevoie urgentă de plasmă, starea sa agravându-se.

O cântăreață de muzică populară, infectată cu Covid-19, are nevoie de plasmă

Rodica Olariu este o interpretă de muzică populară, cunoscută în zona Timișoarei. Femeia a fost testată pozitiv cu noul coronavirus în urmă cu câteva zile și a ajuns să fie internată la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara. Aceasta a postat chiar un mesaj pe contul său de Facebook, prin care le solicita fanilor să se roage pentru ea. De asemenea, artista a alăturat și o fotografie cu ea purtând masca de oxigen, pe patul de spital

“Rugaţi-vă şi voi cu mine să trec cu bine şi peste încercarea asta. Doamne ajută la toată lumea. Amin!”, a scris aceasta pe Facebook.

Pentru că starea sa de sănătate s-a agravat, intepreta de muzică a fost transferată la Spitalul Clinic Municipal Arad.

Rodica Olariu a fost internată în stare gravă la Spitalul din Arad foto - Facebook
Rodica Olariu a fost internată în stare gravă la Spitalul din Arad
foto – Facebook

Apelul disperat al prietenilor cântăreței de muzică populară

Aflată într-o situație grea din viață, fanii și cunoscuții săi au decis să îi dea o mână de ajutor. Cei care o apreciază pe Rodica Olariu s-au mobilizat în mediul online și au postat un mesaj impresionant. Se pare că starea de sănătate a cântăreței este una gravă, iar artista are nevoie urgentă de plasmă. Aceasta are grupa sanguină B3 pozitiv. De asemenea, în mesaj este precizat și faptul că interpreta de muzică populară se află internată la Spitalul din Arad.

? Avem nevoie de ajutorul dumneavoastră urgent !

Ne-a distrat, ne-a făcut fericiți, ne-a făcut să zambim sau să ne înecăm amarul pe muzica ei, de pe vremea când o ascultam pe casete până în zilele noastre când ne-a încântat cu prezența și piesele ei chiar pe terasa noastră.

Astăzi a venit vremea să încercăm să o răsplătim, să încercăm să o facem noi să zâmbească din nou, să o facem fericită.

Rodica Olariu are nevoie urgent de plasmă de la o persoană cu grupa B3 pozitiv care a fost infectat cu COVID-19, dar s-a vindecat.
Dacă există cineva printre noi sau cunoașteți pe cineva avem nevoie de ajutorul dumneavoastră.
Rodi este internată la Spitalul Municipal Arad
Cine ne poate ajuta și poate dona plasmă să o facă cu mențiunea „Pentru Rodica Olariu”’, este mesajul care circulă pe Internet.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI