O fostă vedetă Pro TV, devastată de pierderea tatălui. „A murit singur…”. Relația dintre cei doi nu era prea bună

Mihnea Tălău 18.03.2023, 09:36
O fostă vedetă Pro TV, devastată de pierderea tatălui. „A murit singur…”. Relația dintre cei doi nu era prea bună

Ștefan Stan, câștigătorul primei ediții a „Vocii României”, este în doliu. Tatăl său s-a stins din viață. În ultima perioadă a vieții, acesta se retrăsese, trăia singur. Fratele muzicianului a fost cel care l-a găsit fără suflare pe bărbat și a anunțat familia.

”A murit singur, era bătrân”

Ștefan Stan este plecat de ceva vreme din țară, locuind în Germania alături de soția sa și cei doi copii. La auzul tragicei vești, artistul a declarat îndurerat, că ”a murit singur, era bătrân”.

Este de presupus că ultima dorință i-a fost să fie incinerat, pentru că asta s-a întâmplat a doua zi după deces. Fratele lui Ștefan s-a ocupat de toate. Din primele informații nu se cunosc detalii despre cauzele morții bătrânului, scrie Cancan.ro.

Relația dintre Ștefan Stan și tatăl lui nu a fost una tocmai strălucită. Fostul iubit al Andreei Mantea își aduce aminte de perioadele în care părintele lui își abuza fizic și psihic mama, momente care l-au marcat pe viață.

Amănunte despre drama familiei sale

Ulterior, artistul a povestit cu lux de amănunte drama familiei sale.

”Eram cu frații mei în camera noastră și în sufragerie tatăl meu o bătea pe mama și mama urla. Și eu îi întrebam pe frații mei ce se întâmplă și ei îmi spuneau că o bate pe «baba». Baba era personajul rău: «Dacă nu ești cuminte, o chem pe baba».

Și eu, neștiind că e mama, strigam: «Dă-i tată, dă-i». Astea le-am conștientizat abia acum, târziu. Abia acum am conștientizat cât a suferit femeia asta pentru mine”, a povestit Ștefan Stan în cadrul unei emisiuni.

Totodată, Ștefan Stan a încercat să-și respecte tatăl și indiferent de circumstanțe să nu-l judece. Deși pare greu de crezut, mama lui a fost cea care i-a insuflat aceste principii.

”Eu nu am voie să-l judec. Eu trebuie să-l respect, asta a spus mama mea. Bineînțeles, vorba mamei mele este sfântă”, a mai spus Ștefan Stan.

George Ivașcu, despre apariția lui Carmen Simionescu în serialul Clanul
Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...