O fostă mare vedetă de la Pro TV îi cere lui Nicuşor Dan peste 2 milioane de euro. Culisele unui dosar neaşteptat

Ana Anitoiu, Dragos Ștefănescu 23.08.2021, 20:31

O fostă mare vedetă de la Pro TV îi cere primarului Capitalei, Nicuşor Dan, peste 2 milioane de euro. Ea și fostul ei soț susțin că au dreptul să primească acești bani, deoarece au fost nedreptățiți.

Mărul discordiei dintre fosta vedetă de la Pro TV și Nicușor Dan

Mai exact, acest conflict i-a fost lăsat ”moștenire” lui Nicușor Dan de predecesoarea lui, Gabriela Firea. Încă de pe vremea când ea se afla în funcție, în 2019, Oana Cuzino și fostul ei soț, Yoav Shtern, au dat în judecată Primarul General și insitituția primăriei. Apelul se judecă și în prezent.

Cei doi cer suma de 2,2 milioane de euro de la Primăria Municipiului București deoarece nu pot folosi un teren pe care l-au cumpărat în 2006, când erau căsătoriți. Acesta se află în zona parcului Verdi din Capitală, iar foștii parteneri l-au achiziționat de la o moștenitoare căreia îi fusese retrocedată parcela respectivă de 2.421 de metri pătrați.

Motivul pentru care Oana Cuzino și fostul ei soț nu pot folosi terenul este acela că a fos încadrat de primărie în zona ”V1A” – Parcuri, grădini, scuaruri și fâșii plantate publice. Prin urmare, pe pământul deținut de ei este interzis să fie tăiați copacii sau să fie ridicate orice tip de construcții ce ar pune în pericol zona verde. Măsura a fost votată în 2000 de Consiliul General al Municipiului București.

O fosta mare vedeta de la Pro TV ii cere lui Nicusor Dan peste 2 milioane de euro. Culisele unui dosar neasteptat
Oana Cuzino

Cum argumentează fosta vedetă TV că merită banii

Terenul ce a fost cumpărat de Oana Cuzino și fostul ei soț valorează peste 4,4 milioane euro. Fosta vedetă TV cere peste 2 milioane de euro de la Primăria Generală a Capitalei motivând că ar fi putu obține acești bani în trei ani de exploatare a proprietății.

”Reclamanții au menționat că suma de 61.417 Euro reprezintă un venit mediu lunar ce ar fi putut să fie obținut de ei prin exploatarea unei clădiri edificate pe teren, cu amprenta la sol 1.200 mp, destinație mixtă, spații comerciale și rezidențiale, cu 124 de apartamente având o medie de 77 mp utili pentru fiecare apartament,

136 de locuri de parcare subterane (1 loc pentru fiecare apartament) si 27 de locuri de parcare supraterane (pentru vizitatori). Venitul mediu lunar indicat include și cota de amortizare a investiției ce ar fi putut fi realizată de ei”, se arată în dosar.

De ce nu a avut fosta vedetă TV câștig de cauză până acum

În plus, Oana Cuzino și fostul ei soț au atras atenția că Primăria a început procedura de achiziționare a șapte proprietăți învecinate, dar nu și pentru terenul lor. În anul 2018, Consiliul General a aprobat cumpărarea a 4,6 hectare de teren din Parcul Verdi de la actualii proprietari, în schimbul a 50 de milioane de euro. Printre aceștia s-a numărat și Dragoș Săvulescu. Prefectul Capitalei a atacat această decizie.

Până acum, Oana Cuzino și fostul ei soț nu au avut câștig de cauză, pentru că în momentul în care ei au cumpărat terenul, acesta era deja pe lista parcurilor publice. Apelul celor doi foști parteneri va începe în luna septembrie.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...