O fostă învăţătoare din Dâmboviţa, executată de iubitul recidivist. Crima a îngrozit comunitatea

O fostă învăţătoare din Dâmboviţa, executată de iubitul recidivist. Crima a îngrozit comunitatea

Crimă oribilă în satul Racoviţă din judeţul Dâmboviţa. O fostă învăţătoare, în vârstă de 63 de ani, a fost găsită moartă în casă. Din primele informaţii reiese faptul că femeia a fost ucisă chiar de către iubitul său, de 57 de ani. Alerta a fost dată joi după-amiază, de o vecină care a găsit-o fără suflare în locuință. Imediat a pus mâna pe telefon și a alertat autoritățile.

O fostă învăţătoare a fost ucisă de iubitul recidivist

Învățătoarea de 63 de ani a fost ucisă cu sălbăticie, iar principalul suspect este partenerul de viață al acesteia, care ar fi lovit-o până când femeia și-a dat duhul. O vecină a găsit-o moartă în casă și a anunțat autoritățile.

Deși fusese cadru didactic, femeia ajunsese foarte rău la bătrânețe. Vecinii au povestit că aceasta avea probleme cu băutura, iar bărbatul cu care trăia era recidivist. Ar fi făcut pușcărie pentru că şi-ar fi ucis mama. Fosta învăţătoare nu a mai fost zărită prin curte de mai bine de două săptămâni, motiv pentru care comunitatea a presupus că o nenorocire s-a întâmplat în sat.

Femeia de 63 de ani, găsită fără viață în locuință

La data de 23 decembrie, polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Băleni, din județul Dâmbovița, au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către o femeie, de 36 de ani, cu privire la faptul că vecina acesteia se află inconștientă în pat. Cadrele medicale sosite la fața locului au constatat decesul femeii, în vârstă de 63 de ani.

Declarațiile vecinilor sunt șocante

Un vecin a spus că femeia a fost învățătoare la ei în sat și s-a mutat la bărbatul care a ucis-o din cauza alcoolului. Amândoi aveau probleme cu băutura.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

„A fost învăţătoare la noi în sat, din cauza alcoolului, a venit la acest băiat. Şi el tot cu alcoolul. El, de fapt, a omorât-o şi pe maică-sa. S-ar putea, nu se ştie. De două săptămâni nu a mai ieşit din casă”, a declarat un vecin, pentru Observator.

Afirmațiile bărbatului sunt susținute și de un alt martor, care a dezvăluit că individul nu este la prima crimă. Bărbatul devenea violent ori de câte ori consuma alcool.

„A executat-o şi pe asta. A mai făcut una înainte, cu maică-sa. Cred că tot aia e, 100%. La băutură mai făcea urât”, a afirmat acesta.

Bărbatul a recunoscut fapta oribilă

Pus în fața probelor, bărbatul a recunoscut că a lovit-o cu sălbăticie pe partenera sa de viaţă. Criminalul a fost transportat la spital, pentru a fi internat la Secția de psihiatrie.

Până în prezent, oamenii legii nu au înregistrat niciun conflict cu cei doi. Mai mult, cuplul nu era cunoscut cu probleme/violente, deşi toți vecinii știau că cei doi sunt consumatori de alcool. Potrivit polițiștilor, nu au fost emise ordine de protecție sau ordine de protecție provizorii.

S-a deschis dosar penal

În cauză, Poliția a întocmit un dosar penal și efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii crimei. Totodată, urmează să fie efectuată necropsia victimei, pentru stabilirea cauzei decesului.

Urmăriți Impact.ro și pe
Cătălina Burghelea
Este redactor Playtech. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării și a masterului în Marketing Online din cadrul ASE, Catalina Burghelea s-a alaturat echipei de stiri de...