O vacanță s-a transformat rapid într-un adevărat coșmar pentru o familie de turiști. Aceștia s-au cazat la un hotel din localitatea Muntele Mic, iar fetița de 5 ani a vrut să înoate în piscină. După 40 de minute, copila a început să vomite și să aibă amețeli, așa că mama sa a sunat de urgență la 112, însă ambulanța nu a putut urca pe munte din cauza viscolului.
Operațiune de salvare foarte dificilă în Caransebeș, acolo unde o fetiță de numai 5 ani s-a intoxicat cu clor, după ce a petrecut 40 de minute în piscina hotelului unde era cazată cu familia sa. Cea care a sunat la 112 a fost mama fetiței, care a văzut că copila era amețită și chiar a început să vomite puternic. Medicii de la ambulanță au spus că sosesc cât de repede pot, însă aceștia au întâmpinat probleme serioase.
Ambulanța a rămas la poalele muntele, deoarece nu a putut înainta prin viscolul care era afară. Starea fetiței se agrava, iar medicii erau la poalele muntelui. Într-un final, a fost nevoie de intervenția echipelor de salvamontiști, care au venit cu o mașină de teren, pentru a o prelua pe fetiță.

Cu ajutorul salvamontiștilor, copila a ajuns la ambulanță, iar medicii i-au acordat primul ajutor, după care au preluat-o de urgență și au transportat-o la Spitalul Caransebeș. În prezent, fetița în vârstă de 5 ani a rămas internată, pentru a primi ajutor de specialitate, mai ales că medicii spun că efectele grave ale intoxicației cu clor se văd de-abia după 24 de ore.
În general, tabloul simptomelor intoxicaţiei cu clor este unul complex şi depinde de mai mulţi factori precum concentraţia soluţiei de clor, tipul şi durata de expunere. În funcţie de gradul de expunere, pot apărea: dificultăți de respirație, tuse și respirație șuierătoare, presiune în piept, vedere neclară și lăcrimarea ochilor, durere abdominală, durere sau arsură la nivelul nasului, gurii sau ochilor, greață și vărsături, scaune cu sânge, modificări rapide ale tensiunii arteriale, iritații ale pielii și vezicule, edem pulmonar.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]