În cursul zilei de marți va fi organizată o conferinţă de sprijin pentru Ucraina, care va avea rolul de a arăta solidaritatea cu această ţară și se va ocupa cu o strângere de fonduri, astfel că România se va număra printre cele aproximativ 50 de delegaţii prezente. Anunțul a fost făcut luni de către ambasadoarei Franţei la Bucureşti, Laurence Auer.
Acest eveniment se numeste „Solidari cu poporul ucrainean” și este organizat la iniţiativa preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, în colaborare cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Astfel că un număr de 50 de delegaţii sunt așteptate să sosească în cursul zilei de mâine, nu doar din Uniunea Europeană, ci şi din state de pe axa transatlantică, sau chiar din Asia. La acest eveniment vor lua parte mai mulţi şefi de state, chiar și Volodimir Zelenski, după cum era de așteptat, care însă va interveni prin sistem videoconferinţă. Cel care va coprezida acest eveniment alături de preşedintele Macron va fi premierul ucrainean, Denys Shmyhal.
„A fost o cerere foarte mare de ajutor din partea Ucrainei pe mai multe domenii, dar în mod special în cel energetic. Am văzut că ieri au fost din nou bombardamente la Odesa. Noi credem că este o datorie internaţională să îi ajutăm pe ucraineni. Subiectul principal va fi cel al energiei, dar nu va fi singurul. La Paris vor fi două conferinţe. Dimineaţa va fi o conferinţă internaţională pe tema rezilienţei poporului ucrainean, iar după-amiază va fi o conferinţă bilaterală pentru reconstrucţia Ucrainei.
Din mecanismul de coordonare va face parte şi România, reprezentată la nivelul cabinetului prim-ministrului. În România, premierul este cel care coordonează ajutorul acordat Ucrainei, printr-un mecanism care prevede soluţii pe termen lung pentru primirea refugiaţilor”, a declarat ambasadoarei Franţei la Bucureşti, Laurence Auer.
Ulterior, la cea de-a doua conferinţă vor lua parte reprezentanţii a 500 de companii franceze care au dorința să se implice în procesul de reconstrucţie a Ucrainei. Evenimentul va avea loc la sediul Ministerului francez al Economiei, unde se vor semna mai multe acorduri, mai ales în domeniul infrastructurii critice.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Conferințele urmează să se axeze asupra infrastructurii energetice, însă vor fi abordate şi alte subiecte precum infrastructura agro-alimentară, spitalele, sănătatea, transportul sau chiar accesul la resurse de apă.
„În timpul conferinţei de mâine se vor lua noi angajamente multiple, atât din partea statelor, cât şi din partea unor instituţii internaţionale. Obiectivul este de a pune în practică un mecanism flexibil de coordonare şi monitorizare în ceea ce priveşte aceste mize de solidaritate şi reconstrucţie pentru Ucraina. Conferinţa de la Paris nu are ca scop să rezolve problema războiului, nici problema furnizării de armament. Obiectivul este de a arăta că putem găsi în timpul acestui conflict răspunsuri pe termen scurt”, a declarat ambasadoarea.
Laurence Auer a ținut să mai spună că Franţa a trimis o sută de generatoare electrice în Ucraina iar până acum a acordat Ucrainei şi ţărilor limitrofe ajutoare umanitare în valoare de 240 de milioane de euro.