O centrală nucleară din Ucraina, cel mai periculos loc din Europa. E pe mâna ruşilor. „Are şase reactoare cu mult combustibil nuclear”

Stan Filon 15.07.2022, 18:47
O centrală nucleară din Ucraina, cel mai periculos loc din Europa. E pe mâna ruşilor. „Are şase reactoare cu mult combustibil nuclear”

Rușii au pus stăpânire pe cea mai mare centrală nucleară din Europa! Vorbim despre centrala nucleară de la Zaporojie, Ucraina, aflată de luni bune sub controlul armatei ruse. Directorul adjunct al Agenţiei de Stat pentru Managementul Zonei de Excludere din Ucraina, Maksym Shevchuk, trage un semnal de alarmă și spune că centrala respectivă reprezintă cel mai mare pericol din Europa!

O centrală nucleară din Ucraina, cel mai periculos loc din Europa

Așadar, cea mai mare centrală nucleară din Ucraina și din Europa este sub controlul armatei ruse, iar directorul adjunct al Agenţiei de Stat pentru Managementul Zonei de Excludere din Ucraina, Maksym Shevchuk, trage un semnal de alarmă și spune că centrala ar putea deveni cel mai mare pericol din Europa. Din acest motiv, directorul Maksym Shevchuk spune că trebuie pusă presiune pe Rusia pentru a îndepărta din jurul centralei nucleare forțele armate, pentru a nu pune cumva în pericol sănătatea tuturor.

„După cum ştiţi, centrala nucleară de la Zaporojie este sub ocupaţie. Aceasta este cea mai mare centrală nucleară din Europa. Are şase reactoare, cu foarte mult combustibil nuclear. Noi stocăm combustibilul nuclear, precum şi cantităţi mari de deşeuri nucleare. Cred că este cel mai periculos loc din Europa şi desigur cred că trebuie să punem presiune pe Rusia.

O centrala nucleara din Ucraina, cel mai periculos loc din Europa
O centrala nucleara din Ucraina, cel mai periculos loc din Europa

Este cea mai mare centrală nucleară din Europa

Am solicitat Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică să solicite Rusiei să părăsească acest obiectiv, din cauza obiectelor cu energie atomică, ce nu au fost proiectate pentru niciun fel de acţiune militară, pentru că există tratate internaţionale care interzic astfel de acţiuni. Este complet normal şi periculos, nimeni nu ar trebui să facă aşa ceva vreodată”, a afirmat Shevchuk.

Specialistul a mai precizat că întreaga energie produsă la centrala de la Zaporojie este livrată Ucrainei și aceasta nu poate fi transferatăRusiei, din motive tehnice. Centrala a fost construită lângă oraşul Enerhodar, pe malul lacului de acumulare Kahovka de pe râul Nipru și are şase reactoare nucleare cu apă uşoară presurizată VVER-1000, fiecare generând 950 MWe, pentru o putere totală de 5.700 MWe.

Centrala respectivă asigură jumătate din necesarul de energie pe care Ucraina îl are, iar primele cinci reactoare au fost pornite succesiv între 1985 şi 1989. Cel de-al 6-lea generator a fost pus în funcțiune în anul 1995. Armata rusă a pus stăpânire pe centrala nucleară încă din luna martie, iar în jurul centralei s-au dat lupte grele. Bombardamentele armatei ruse au provocat chiar și un incendiu la centrala nucleară, care a fost însă stins, iar Occidentul a spus că nu au fost înregistrate modificări la nivelul radiațiilor la centrala de la Zaporojie.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...