O altă operă de artă, vandalizată de activiștii de mediu. Momentul în care murdăresc tabloul pictat de Monet, surprins în imagini

Badea Violeta 23.10.2022, 20:51
O altă operă de artă, vandalizată de activiștii de mediu. Momentul în care murdăresc tabloul pictat de Monet, surprins în imagini

Doi tineri, activiști de mediu, au aruncat duminică, pe data de 23 octombrie, cu piure de cartofi pe un tablou pictat de Claude Monet, în muzeul Barberini din Potsdam, un oraș situat în nord-estul Germaniei. Momentul în care murdăresc celebra operă de artă a fost filmat și postat pe internet!

Tablou de Claude Monet, vandalizat în Germania

Doi activiști de mediu, o fată și un băiat, au împroșcat duminică, 23 octombrie, cu piure de cartofi celebra pictură a lui Claude Monet, „Les Meules”, care este expusă în muzeul Barberini din Potsdam, în Germania.

Cei doi tineri din cadrul campaniei Letzte Generation, în traducere Ultima Generație, au intrat în clădire, fiind îmbrăcați în veste reflectorizante.

Ei s-au apropiat apoi de faimoasa operă de artă, care s-a vândut pentru 110 milioane de dolari (96 milioane de lire sterline) în anul 2019, și au acoperit-o cu piure de cartofi.

Aceasta este cea mai recentă dintr-o serie de demonstrații similare ale diferitelor grupuri din Europa, inclusiv membrii Just Stop Oil (JSO) care au aruncat cu supă de roșii în tabloul „Floarea-soarelui” al lui Vincent Van Gogh.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Citește și Un tablou semnat de Van Gogh, vandalizat de două tinere. Cum a ajuns opera de milioane de euro să fie acoperită de sos de roșii!

https://www.youtube.com/watch?v=aB7Z5Td1hNU

De ce au recurs la un asemenea gest

O filmare cu Mirjam Herrmann de la Letzte Generation a apărut astăzi pe o rețea socială. În videoclip, tânăra explică de ce ea și celălalt tânăr au recurs la un asemenea gest.

 „Oamenii suferă de foame, le este frig, oamenii mor. Suntem într-o catastrofă climatică. Și vouă vă este frică de o supă de roșii sau de cartofi piure pe o pictură. Știti de ce îmi este mie frică?

Mi-e frică pentru că oamenii de știință ne spun că nu ne vom putea hrăni familiile în 2050. Este nevoie de cartofi piure pe un tablou ca să vă facem să ne ascultați? Acest tablou nu va valora nimic dacă va trebui să ne luptăm pentru mâncare. Când veți începe să ne ascultați?”

Nu se ştie, însă, dacă valoroasa operă de artă a lui Claude Monet a mai putut fi salvată în urma incidentului. Întâmplarea vine în contextul în care gruparea Just Stop Oil a organizat, de-a lungul timpului, mai multe proteste în capitala Marii Britanii. De curând, membrii organizației au blocat trecerea Abbey Road, folosită pe coperta albumului cu același nume al trupei The Beatles.

Citește și Călătoria în timp, trădată de un tablou din 1937: explicația pentru indianul cu smartphone!

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...