O adolescentă, însărcinată după ce a fost abuzată de unchiul său. Scene dramatice în comuna Probota din județul Iași, după ce un bărbat în vârstă de 34 de ani este cercetat că ar fi abuzat sexual o tânără care a rămas însărcinată. Bărbaul, numit Constantin Cojocaru, a fost închis de judecători, după ce, la finele săptămânii trecute, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au admis propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
Recent, adolescenta în vârstă de 15 ani a adus pe lume un copil perfect sănăros, însă ceea ce a șocat și mai tare a fost faptul că bebelușul a venit ca urmare a mai multor abuzuri sexuale repetate. Odată cu venirea pe lume a copilului s-a aflat prin ce dramă a trecut adolescenta, căreia îi era mult prea frică ca să vorbească despre acest lucru.
Astfel că imediat după ce a născut, fata a mărturisit cine este tatăl copilului. Se pare că acesta este unchiul ei, în vârstă de 34 de ani. Fratele mamei adolescentei estecel care a abuzat-o sexuale de mai multe ori și chiar a amenințat-o pentru ca minora să nu sufle o vorbă. Acum, autoritățile au început să ia măsuri în privința abuzatorului.

Noi am fost anunțați recent de către reprezentanții maternității din Iași, cred că este vorba despre Maternitatea «Cuza Vodă», parcă, dar nu sunt sigură, pentru că nu am actele în față, despre faptul că o minoră de 15 ani, de la noi din comună, a născut un copil. A fost efectuată o anchetă socială. Din ce am vorbit cu bunica fetiței nou-născute, mama adolescentei de 15 ani, nu vor putea crește copilul pentru că nu au posibilități materiale în acest sens. Mai multe persoane din această familie locuiesc în aceeași casă, a declarat ieri viceprimarul Marinela Boca, pentru BZI.
În plus, viceprimarul comunei ieșene Probota, a mai menționat că după ancheta socială, adolescenta de 15 ani și mama ei au mers la Poliție, pentru a depune o plângere.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Din ce am auzit, adolescenta s-ar fi plâns că tatăl copilului ei ar fi chiar unchiul său, care ar fi întreținut relații sexuale cu ea în repetate rânduri și ar fi amenințat-o să nu spună nimănui despre aceste relații. Mai multe nu știu, dar, dacă unchiul a fost reținut…”, a mai spus viceprimarul Marinela Boca.
În decursul săptămânii trecute, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au admis propunerea de arestare făcută de anchetatori pe numele lui Constantin Cojocaru, bărbatul de 34 de ani, din localitatea Probota, acuzat de viol.