VIDEO EXCLUSIV

Nuredin Beinur dezvăluie episoade spectaculoase din viața sa. „Marele meu păcat e grandomania. Dacă-mi place o mașină de 200.000 de euro, o iau”. EXCLUSIV

Paul Dobrescu 10.12.2021, 13:38

Nuredin Beinur e unul dintre cele mai controversate personaje din România post-revoluționară. Supranumit ”Spaima litoralului”, a apărut într-o colecție impresionantă de subiecte: de la reglări de conturi între bandele care-și disputau supremația pe litoral, taxe de protecție, povești cu interlopi, tovărășii cu politicieni, artiști sau sportivi până la afaceri cu cântec și anchete penale cu ramificații nebănuite.

Nuredin Beinur dezvăluie episoade spectaculoase din viața sa

În 2010/2011 a petrecut 9 luni în arest într-un dosar stufos, instrumentat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind acuzat de șantaj, instigare la șantaj, complicitate la evaziune fiscală, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Dintre toate, doar ultima a rămas însă în picioare, primind o condamnare definitivă de un an cu suspendare. Astăzi, vorbește despre viața din culise într-una dintre rarele ocazii în care acceptă să ofere interviuri.

– Domnule Beinur, pentru că sunt la modă memoriile, cum ar suna titlul unei cărți despre viața dumneavoastră?

– Ha, ha, ha! Gulerele albe, gulerele negre! Chiar am o prietenă în Belgia, scriitoare, mă știe de vreo 30 de ani și mă tot bate la cap să scriem o carte. Asta n-are însă nicio legătură cu vreo idee de a-l copia pe Nuțu Cămătaru. Beinur e Beinur, iar chestia asta o am în cap de ceva timp. Dacă mă apuc însă să povestesc, ies vreo cinci romane. Și chiar aș avea ce să povestesc! Poate mai la bătrânețe, că acum sunt încă tânăr și în formă!

– Cât de bogat e Nuredin Beinur? La ce nivel ați evalua averea dumneavoastră?

– N-am vorbit niciodată despre averea mea, dar sunt un om normal, modest. Am avut de toate în viață, mi-am trăit-o cum am putut, acum mă dedic total fetei mele, nepoților. Sunt împlinit sufletește. Voi vedea ce voi face și cu proiectele de afaceri, pentru că am, de exemplu, o investiție importantă în niște apartamente pe litoral, a crescut bine zona pe imobiliare, dar n-aș putea spune că am o avere mare.

– Vă bateți cu Gigi în terenuri?

– Niciodată! El se bate cu Abramovici, nu cu mine! Am văzut că acum a cumpărat și un hotel pe litoral, crește zona. Unde cumpără Gigi, saltă prețurile! Gigi e Coca-Cola!

– Ați fost închis timp de 9 luni, au existat pe numele dumneavoastră mai multe capete de acuzare, dar numai unul dovedit în instanță, tulburarea ordinii și liniștii publice, pentru care ați primit o condamnare de un an, cu suspendare, în 2011. Cât de mult v-a ajutat după gratii faima pe care o aveați în libertate?

– Acolo e o zonă mai animalică. M-am descurcat cât de cât prin prisma faptului că veneam cu această etichetă de ”Spaima litoralului” și am beneficiat de anumite facilități în cameră în sensul că nu te deranja nimeni, te plimbai în liniște prin curte. Se spune că Dumnezeu îl mai și pedepsește pe cel pe care-l iubește, să vadă cât poate duce. Înseamnă că am meritat să fiu acolo. Am stat într-o celulă de opt inși și toți eram «nevinovați». Domne, cei care ajung la închisoare sunt vinovați! N-am sfidat și nu voi sfida niciodată instituțiile statului, care lucrează foarte bine. Oamenii aceia depun o muncă titanică să se concentreze pe atâtea cazuri. Mă învățau unii să mă mai duc la CEDO. Păi, îmi mai dădea CEDO înapoi părinții pe care i-am pierdut? Așa a fost să fie! Am un destin, pe care-l car pe umeri.

– V-ați confruntat și cu episoade dure pe durata detenției?

– În camera mea nu s-au întâmplat evenimente neplăcute. Atunci m-am lăsat însă de fumat datorită unui bătrân de 72 de ani, coleg de celulă. Când eram la o plimbare afară, mi-a zis: ”Domnu’ Beinur, ce bine mă simt afară, că sunt bolnav de arterită, iar la noi în cameră toată lumea fumează!”. L-am văzut ca pe tatăl meu. Aveam două cartoane de țigări. I le-am dat unui gardian. Și, din acel moment, nimeni n-a mai fumat în acea celulă. M-am reapucat abia după vreo doi ani.

– Sunteți finul lui Nicu Gheară, cu care ați avut de-a lungul anilor relații amestecate, când apropiate, când reci. Cum stau lucrurile acum?

– Suntem în relații OK. Ultima oară ne-am văzut acum doi ani la Ibiza, dar nu s-a mai putut după aceea din cauza pandemiei. Ce aș vrea însă să punctez e că și recent s-a vorbit că Nicu a participat la arestarea lui Nuțu Cămătaru, că Bucureștiul era împărțit în două între ei. Poate să aibă defecte ca orice om, dar n-avea putere să dea ordine de arestare, fiindcă nu făcea parte din instituțiile statului. În plus, în perioada aia era la Ibiza împreună cu Armand Assante, cu Steven Seagal, cu Al Pacino, cu Puyol, chiar nu-i păsa de acest personaj. Nu-i arde de discuții prin spatele lui în România. Și nu e normal să i se ponegrească numele când nu e de față.

– Vă referiți la recenta carte despre Nuțu Cămătaru scrisă de Codin Maticiuc?

– Și la discuțiile din jurul cărții, și la episodul din 2004, când mă aflam în Ibiza cu Nicu, iar frații Cămătaru spuneau prin Senat că procurorul de la cazul lor era prin Mangalia, că anchetatorii sunt prietenii mei, că Gheară ar fi dat un milion de euro pentru arestarea lor. Numai aberații! Eu garantez că Nicu n-a făcut chestii de genul ăsta și nici nu-l interesa. Aș prefera însă să ne întoarcem la lumea sportului și să vă spun că, prin Nicu, i-am întâlnit prin 1997, la Barcelona, pe Rivaldo, pe Figo, pe Sonny Anderson. Întrebau și de Popescu, pentru că Gică era vecin cu Nicu la Ibiza, chiar lângă port. Am și dormit în casa lui. El stătea la etajul cinci, iar Nicu la parter. În zona aia de blocuri aveau apartamente o grămadă de fotbaliști de la Barcelona și Real Madrid.

– Povestiți-ne o întâmplare cu un personaj faimos din zona asta a artiștilor, actorilor!

– Când Nicu Gheară l-a adus pe Armand Assante în România, am petrecut o noapte la discotecă, toate frumoase, cluburi luminate, atmosferă. A doua zi ne-am urcat în mașină să plecăm pe litoral. Am luat-o pe drumul vechi, pentru că nu exista încă autostrada. Ne-au tot ieșit în cale căruțe, biciclete, câini, păsări. S-a mirat omul. ”Aici tot în România suntem?”. ”Da, dar mai la țară!”. A fost simpatic.

– Care e marele dumneavoastră păcat?

– Grandomania! Dar asta nu se întâmplă pentru că aș vrea să arăt eu lumii nu știu ce averi, că trăiesc modest. N-am zeci, sute de milioane de euro. Mi-au și verificat și răsverificat firmele. Atâta caz s-a făcut și cu acel Rolls-Royce care a rămas în pană de benzină.

– Cum ați pățit-o atunci?

– Nu mai era mașina mea. O vândusem chiar cu o zi înainte, iar cel care s-a aflat la volan nu era încă familiarizat cu tot sistemul de semnalizare de pe bord, nu și-a dat seama că piuie acolo un mic beculeț. Le transmit însă tuturor celor care au râs atunci sau au fost răutăcioși că le doresc și lor să aibă un Rolls-Royce și să rămână o singură dată în pană de benzină. Sunt foarte mulți oameni care au bani de zeci de ori mai mult decât mine și le e teamă să se afișeze cu o limuzină scumpă. Eu n-am de ce să-mi fie frică. Dacă am 200.000 de euro și-mi face cu ochiul o mașină, o iau. Copil fiind, m-am confruntat cu destule lipsuri, așa că acum, dacă am posibilitatea, de ce să-mi refuz o plăcere?

– Dați-ne un exemplu de o întâmplare grandomană, o ”aroganță”, cum se mai spune în jargon!

– Eram în Bamboo cu un prieten, agent imobiliar, Sorin Vișinescu, și cu trei domnișoare celebre. A venit acolo și un prinț arab din Dubai, care-și tot comanda șampanii superscumpe, cu artificii, cu spectacol. Și am intrat în concurență cu el. A cerut el o sticlă, am cerut noi două, apoi trei, am cerut să ni se cânte ”We are the Champions”. A venit tipul la masă să mă cunoască, a zis că dă și el o masă la Constanța și am rămas prieteni. Am vrut să arăt că putem și noi, românii, să facem ”aroganțe”, cât ne ține buzunarul, nu doar străinii.

Urmăriți Impact.ro și pe