Numerele pe care nu trebuie să le folosești niciodată la codul PIN. Poți rămâne imediat fără banii de pe card

Ana Anitoiu 19.10.2022, 09:50
Numerele pe care nu trebuie să le folosești niciodată la codul PIN. Poți rămâne imediat fără banii de pe card

Specialiștii au atras atenția asupra numerelor pe care nu trebuie să le folosești niciodată la codul PIN. Dacă nu ții cont de această recomandare, poți rămâne imediat fără banii de pe card.

Reguli pentru stabilirea codului PIN

Din ce în ce mai multe persoane renunță la folosirea numerarului și aleg să plătească cu cardurile de credit sau de debit. Infractorii au observat trendul și nu duc lipsă de mijloace de a goli conturi bancare.

Pentru a evita pe cât posibil să devii o victimă, este recomandat să schimbi PIN-ul. Acesta este un număr secret format din patru cifre, de la 0000 la 9999, și reprezintă principala măsură de securitate pentru carduri.

Specialiștii de la Banca Spaniei au recomandat ca atunci când stabilești codul PIN să eviți combinațiile de date legate de ocazii speciale, precum și să îl schimbi la fiecare trei sau patru luni, ca măsură de precauție.

O altă recomandare este să memorezi codul PIN și să nu îl ai scris niciodată în portofel, alături de card. Altfel, în caz de pierdere sau furt, infractorii au mână liberă să te lase fără bani, dacă nu blochezi cardul în timp util.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Numerele pe care nu trebuie sa le folosesti niciodata la codul PIN
Specialistii au facut recomandari pentru stabilirea codului PIN pentru carduri. Foto: unsplash.com

Care sunt cele mai nesigure coduri PIN

Nick Berry, cercetător de date la Facebook, a întocmit o listă cu cele mai nesigure parole pentru carduri, unele dintre ele fiind foarte comune. Frecvența procentuală cu care se repetă fiecare număr este indicată în paranteze: 1234 (10,71%); 1111 (6,02%); 0000 (1,88%); 1212 (1,2%).

Lista celor mai nesigure coduri PIN continuă cu: 7777 (0,75%); 1004 (0,62%); 2000 (0,61%); 4444 (0,53%) și 2222 (0,52%). În cazul în care codul cardului tău de credit sau de debit apare pe această listă, este timpul să îl schimbi.

Care sunt cele mai sigure coduri PIN

Pe de altă parte, cele mai puțin folosite și, prin urmare, cele mai sigure coduri PIN pentru cardurile bancare, potrivit lui Nick Berry, sunt următoarele: 7063 (0,001131%); 6093 (0,001131%); 6827 (0,001101%) și 7394 (0,001101%).

Lista continuă, conform cercetător de date de la Facebook, cu următoarele coduri PIN: 0859 (0,001072%); 8957 (0,001042%); 9480 (0,001042%); 6793 (0,001012%) și 8398 (0.000982%).

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...