Nu scăpăm de ger şi ninsori. Prognoza meteo pentru următoarele zile nu arată deloc bine

Cristian Cojocaru 22.03.2021, 13:05
Nu scăpăm de ger şi ninsori. Prognoza meteo pentru următoarele zile nu arată deloc bine

Iarna continuă să își facă de cap, astfel că nu scăpăm de ger și ninsori. În urma anunțului din partea ANM, vremea rece cu temeperaturi scăzute va continua să își facă simțită prezența pe teritoriul României. Zăpada este anunțată în mai multe regiuni ale țării.

Nu scăpăm de ger și ninsori în perioada următoare

Potrivit prognozei meteo emisă de ANM pentru ziua de luni, temperaturile anunțate vor fi extrem de scăzute pe întreg teritoriul țării. Vremea va fi deosebit de rece în majoritatea regiunilor țării comparativ cu aceeași perioadă din anii precedenți. În sud-estul țării, vremea va fi una închisă, iar precipitațiile vor fi moderate cantitativ, izolat arătând valori de 10-15 l/mp.

După cum afirmă meteorologii, ploi și lapoviță dar și ninsoare sunt anunțate pentru aceste zile. Izolat, vor fi întâlnite și condiții de polei. Va ninge în Carpații Meridionali și cei de Curbură, unde un stras consistent de zăpadă se va depune pe cel anterior. În celelalte zone, pe arii restrânse cerul va fi temporar noros.

De-a lungul zilei vor fi întâlnite precipitații slabe, iar în Transilvania și zonele montane, acestea vor fi sub formă de ninsoare. Vântul va cunoaște intensificări la nivel local, în special în Dobrogea și Muntenia. La munte, vântul va avea viteze cuprinse între 4,-50 km/h, iar temperaturile maxime vor arăta valori cuprinse între 1 și 8 grade Celsius. Minimele vor fi cuprinse între -8 și 2 grade Celsius, iar izolat, va apărea ceața. Spre sfârșitul intervalului, se va produce bruma în vest, nord și local în centrul țării.

Poleiul se va forma local în unele regiuni ale țării
Poleiul se va forma local în unele regiuni ale țării

Prognoza meteo în București

ANM a anunțat că în București, iarna își va face simțită prezența în toată regula, vremea fiind una închisă și deosebit de rece. Precipitațiile vor fi moderat cantitativ, arătând acumulări cuprinse între 10-15 l/mp. Acestea se vor prezenta sub formă de lapoviță și ninsoare. Fenomenele meteo vor putea fi observate cu precădere în dimineața zilei de luni. De-a lungul zilei, precipitațiile se vor transforma în ploaie.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Vântul va cunoaște unele intensificări, care va atinge rafale de 35-40 km/h, amplificând senzația de frig. Temperaturile se vor menține scăzute cu valori cuprinse între 0 și 2 grade Celsius pe tot parcursul intervalului menționat de ANM. Potrivit meteorologilor, vremea geroasă se va menține pe toată durata săptămânii.

Conform prognozei meteo, temperaturile negative vor fi întâlnite pe timpul nopții și dimineața. În zilele de marți și miercuri, vântul va cunoaște intensificări în zona de est a țării dar și în zonele montane. Acestea vor veni însoțite de ninsori slabe, iar local, cu rafale care vor spulbera zăpada.

Urmăriți Impact.ro și pe