Nu face aceste greșeli atunci când conduci iarna. Ferește-te de ele mai ales când ninge

Stan Filon 18.01.2022, 10:20
Nu face aceste greșeli atunci când conduci iarna. Ferește-te de ele mai ales când ninge

Iarna vine cu adevărate provocări pentru șoferi. Trebuie să deszăpezească mașina, să dezghețe parbrizul, iar apoi vine partea cea mai grea, șofatul. Mulți șoferi fac greșeli grave atunci când conduc pe gheață sau zăpadă, care le pot pune în pericol viața lor și a celor dragi. Sunt câteva reguli simple de care trebuie să țină cont pentru siguranța în trafic și pentru evitarea unor situații foarte neplăcute.

Evită aceste greșeli atunci când șofezi iarna

Cum spunea președintele Traian Băsescu, „Iarna nu-i ca vara”. Asta nu trebuie să uite șoferii care conduc în anotimpul rece, fix ca în mizeul verii. Trebuie specificat faptul că situația se schimbă radical și trebuie să fim și mai atenți decât de obicei, deoarece orice greșeală cât de mică se poate transforma într-o adevărată catastrofă.

Șofatul pe gheață sau zăpadă nu se aseamănă deloc cu cel de pe asfaltul uscat, pe care îl întâlnim vara. În anotimpul rece, doar o simplă apăsare a pedalei de frână ne poate arunca pe celălalt sens de mers. Specialiștii recomandă ca deplasarea să se facă la o viteză redusă, pentru a avea posibilitatea să oprim cât mai repede când, de exemplu, se face culoarea roșie la semafor.

Evita aceste greseli atunci cand sofezi iarna
Evita aceste greseli atunci cand sofezi iarna

Greșeli mici, rezultate dezastruoase

Trebuie menționat faptul că dacă decuplăm sistemele electronice, precum ABS-ul şi ESP-ul, riscăm să nu mai putem frâna în siguranţă atunci când carosabilul este acoperit cu gheaţă, zăpadă sau polei. Mașina noastră se poate transforma într-o adevărată sanie, producându-se astfel grave accidente de circulaţie.

Trebuie să avem grijă să nu frânăm brusc. Cea mai indicată este frâna de motor, deoarece nu folosește sistemul mecanic al mașinii, ci motorul acesteia pentru a micșora viteza de deplasare.

Mai exact, frâna de motor este acționată prin trecerea într-o treaptă de viteză inferioară, cu ajutorul motorului, fără a face apel la sistemul de frânare mecanic. Spre deosebire de frâna de motor la diesel, efectul se simte mult mai repede la mașinile cu motor pe benzină, unde viteza scade în momentul în care luăm piciorul de pe pedala de accelerație. Acest lucru se întâmplă, deoarece se închide clapeta de accelerație, oprind parțial fluxul de aer către galeria de admisie. Neacționarea accelerației face ca mașina să nu mai fie alimentată cu carburant. În plus, cu cât turația motorului este mai mare, cu atât mai accentuat este efectul frânei.

Păstrează o distanță de siguranță față de mașina din față

O altă regulă simplă este păstrarea unei distațe de siguranță față de mașina din fața noastră. Trebuie să ne imaginăm mereu că mașina din fața noastră frânează brusc și să ne întrebăm dacă putem frâna și noi la rândul nostru în siguranță, fără să intrăm în coliziune cu mașina din față. Scenariul acesta se poate întâmpla oricând, mai ales iarna.

Când pe carosabil se formează gheaţă sau polei, este interzis să bruscăm volanul pentru că maşina va intra într-un derapaj necontrolat şi riscăm să ajungem pe contrasens și să provocăm un accident rutier. Din această cauză, autoritățile rutiere ne recomandă să reducem viteza dacă şoseaua este acoperită de zăpadă sau gheaţă ca să nu fim nevoiți să bruscăm volanul.

Urmăriți Impact.ro și pe