Nu eşti vaccinat, ţi se taie din salariu. Ţara în care legea a intrat deja în vigoare

Ana Anitoiu 24.09.2021, 13:45
Nu eşti vaccinat, ţi se taie din salariu. Ţara în care legea a intrat deja în vigoare

Persoanelor nevaccinate împotriva coronavirusului li se va tăia din salariu, într-o țară din Europa. Iată în ce stat s-a luat această decizie referitoare la obligativitatea prezentării certificatului verde la locul de muncă, începând de vineri, 15 octombrie.

În ce țară se taie salariile în lipsa vaccinării anti-Covid-19

Regula prezentării certificatului verde va fi valabilă, începând cu data menționată, pentru toți angajații publici și privați, fie că este vorba despre o fabrică, un birou sau orice alt loc de muncă.

Această regulă va intra în vigoare în Italia în urma unei confruntări acerbe cu liderii sindicali la finalul căreia premierul italian, Mario Draghi, în vârstă de 74 de ani, și-a impus punctul de vedere. Oficialul se așteaptă ca astfel să crească procentul imunizării.

”Trebuie să revenim la normalitate, cu reluarea activităților în prezență. Am decis să introducem permisul verde pentru că este un instrument care funcționează, acceptat de oameni și monitorizat”, a declarat Mario Draghi.

Nu esti vaccinat, ti se taie din salariu. Tara in care legea a intrat deja in vigoare
Un vaccin pregatit de un cadru medical

Când se taie din salariile persoanelor nevaccinate anti-Covid-19

Persoanele nevaccinate anti-Covid-19 nu vor fi lăsați să intre la locul de muncă și vor fi considerați absenți nejustificați. Oprirea plății salariilor va începe din prima astfel de zi.

Inițial, lucrurile ar fi putut merge și mai departe. ”Începând cu a cincea zi de absență, raportul de muncă este suspendat până la prezentarea certificatului”, arăta un pasaj al decretului, în zilele precedente. Însă, s-a renunțat la această prevedere.

Amenzi usturătoare pentru încălcarea obligației de a avea certificat verde

Regulile din Italia nu se opresc aici. Încălcarea obligației de a deține un certificat verde se sancționează cu o amendă cuprinsă între 400 și 1.000 de euro. Cuantumul poate să crească în cazul falsificării documentului. În cel din urmă caz, se deschide automat un dosar penal.

Cei care nu apucă să se vaccineze anti-Covid-19 cu schema completă până la data de 15 octombrie în Italia pot obține un certificat verde provizoriu, pentru 48 de ore, cu ajutorul unui test antigen negativ.

De altfel, același decret în care se face referire la obligativitatea deținerii unui certificat verde la locul de muncă privește și prețul controlat al testelor antigen ce permit obținerea unui astfel de certificat pentru 48 de ore.

Prețul este asigurat de farmacii și de toate instituțiile sanitare afiliate, autorizate sau acreditate la Serviciul Sanitar Național și autorizate de Regiuni pentru a face testele.

Pe de altă parte, în Italia este alocată suma de 105 milioane de euro cu scopul de a garanta testarea gratuită pentru persoanele scutite de vaccinul anti-Covid-19.

Conform decretului, farmaciile care încalcă regulile pot fi sancționate cu amenzi cuprinse între 1.000 și 10.000 de euro și închiderea activității pentru cel mult cinci zile. Testul molecular pentru Green Pass are o valabilitate crescută la 72 de ore.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...