Noutăți despre vaccinul Moderna. Ar putea schimba tot ce știam până acum

Cristian Cojocaru / 07.01.2021, 18:19
Noutăți despre vaccinul Moderna. Ar putea schimba tot ce știam până acum

Testele vaccinurilor împotriva Covid-19 vin cu rezultate tot mai bune, așa cum anunță și CEO-ul companiei Moderna. Astfel, apar noutăți cu privire la vaccinul Moderna, iar acest lucru ar putea îmbunătăți cu mult actualele doze aflate pe piață.

Vaccinul Moderna vine cu îmbunătățiri

După ce a primit undă verde din partea Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), vaccinul anti-Covid produs de firma Moderna va fi al doilea preparat împotriva SARS-CoV-2 aprobat de EMA și Uniunea Europeană. EMA se ocupă cu siguranța și verificarea eficienței vaccinurilor și medicamentelor și a accelerat procedurile de testare în acest caz, la presiunile țările membre ale UE.

Serul produs de compania Moderna a demonstrat în studiile clinice o eficiență foarte mare, comparabilă cu actualul vaccin produs de BioNTech/Pfizer, aprobat deja pe piața europeană. Avantajul cu care vine vaccinul celor de la Moderna este că acesta poate fi depozitat la minus 20 de grade Celsius, comparativ cu competitorul său a cărei temperatură de depozitare este de minus 80 de grade Celsius.

În momentul de față, Uniunea Europeană a comandat deja 160 de milioane de doze de vaccin Moderna. Modul de acționare al amândurora este similar, astfel că, informația genetică pentru proteina denumită Spike a coronavirusului este introdusă în celulele umane cu ajutorul unor particule de grăsime. O proteină este produsă ulterior care deservește virusului drept cheie de a pătrunde în celule. Sistemul imunitar va recunoaște acea proteină și va forma anticopri împotriva ei. Eficiența ambelor vaccinuri este de 95%.

Vaccinul Moderna este conceput pe baza tehnologiei ARN mesager
Vaccinul Moderna este conceput pe baza tehnologiei ARN mesager

Moderna își va demonstra eficiența

Vaccinul Moderna este conceput pe baza tehnologiei ARN mesager, iar acesta ar putea oferi o protecție de până la câțiva ani, potrivit spuselor lui Stephan Bencel, CEO-ul companiei Moderna. Bencel a adăugat că vaccinul Moderna este pe cale să demonstreze faptul că este eficient și împotriva noii tulpini de coronavirus observată în Marea Britanie și Africa de Sud.

„Scenariul negru pe care media îl amintea în primăvară, despre un vaccin care ar fi eficient doar o lună sau două, cred că este in afara discuției. Dezintegrarea anticorpilor generaţi de vaccin la oameni este foarte înceată. Credem că va exista o protecţie potenţial pentru câţiva ani”, a declarat Stephane Bancel, CEO-ul companiei Moderna.

Vaccinul Moderna este deja administrat în SUA încă din 21 decembrie, iar în Canada, vaccinul este deja injectat. Israel a fost prima țară din afara Americii de Nord care a aprobat produsul celor de la Moderna. Luni au fost demarate primele vaccinări în Marea Britanie cu serul produs de AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford. EMA a anunțat că vaccinul AstraZeneca va fi aprobat în UE, neffind depusă nici o cerere în acest sens, situație întâlnită și la vaccinurile produse de Curevac, Johnson & Johnson și Sanofi.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI