Noul proiect al Agenției Spațiale Europene. Locul în care ar putea trăi oamenii pe Lună va fi explorat de un robot

Cristian Cojocaru, Radu Oprișan 25.03.2021, 14:39
Noul proiect al Agenției Spațiale Europene. Locul în care ar putea trăi oamenii pe Lună va fi explorat de un robot

Oamenii au aspirat de secole să colonizeze Luna, numai că mediul înconjurător de-acolo, este unul ostil. Acum, un nou proiect al Agenției Spațiale Europene va putea explora mediul selenar, pentru a putea scoate la suprafață noi posibilități în acest sens.

Ce prevede ultimul proiect al Agenției Spațiale Europene

Oamenii de știință sunt de părere că cele mai sigure locuri pentru viitorii coloniști ai Lunii, s-ar putea afla sub suprafața acesteia, nicidecum cum s-a crezut până acum. Astfel, Agenția Spațială Europeană (ESA), este de părere că peșterile lunare ar putea oferi un adăpost mai sigur împotriva radiațiilor, micrometeoriților și temperaturilor extreme.

Tot în aceste peșteri, oamenii de știință consideră că ar putea avea acces la depozitele de gheață de apă. De aceea, în acest moment, Agenția testează un robot autonom care speră să poată oferi noi informații despre condițiile din peșterile de pe Lună. Numele acestui robot este Daedalus.

Cu ajutorul camerelor și senzorilor instalați pe Daedalus, interiorul peșterii ar putea fi cartografiat, studiind mediul și potențialele depozite de gheață. Potrovit unui membru al echipei Daedalus, Dorit Borrmann a declarat că robotul va trebui să fie robust pentru a putea supraviețui condițiilor de pe Lună.

Robotul dezvoltat de Agenția Spațială Europeană ar putea explora peșterile lunare
Robotul dezvoltat de Agenția Spațială Europeană ar putea explora peșterile lunare

”Sfera detectează obstacolele în timpul coborârii”

Același membru al echipei, a afirmat că robotul va fi capabil să observe împrejurimile la 360 de grade. Astfel, tehnologia implementată în cadrul acestui proiect va include și măsurători cu ajutorul unui laser, precum și navigarea autononomă.

”Designul este condus de cerința de a observa împrejurimile la 360 de grade și de necesitatea de a proteja interiorul de mediul lunar dur. Cu camerele care acționează ca un sistem de vizionare stereo și măsurătorile distanței laser, sfera detectează obstacolele în timpul coborârii și navighează autonom la atingerea podelei”, a declarat Dorit Borrmann.

Acest proiect este dezvoltat în cadrul Universității din Würzburg, de către o echipă de cercetători și ingineri, fiind parte a unui studiu al Agenției Spațiale Europene care are drept scop explorarea peșterilor lunare. Scopul principal al Agenției este de a găsi resurse dar și locații care ar putea ajuta în viitor la construirea de așezări umane pe Lună.

Chiar dacă în ultima vreme, planeta Marte este principala atracție a astrologilor, oamenilor de știință și inginerilor, se pare că cel mai apropiat vecin al Pământului nu a fost dat uitării, astfel că în continuare oamenii de știință încearcă să aducă tot mai aproape de realitate ideea colonizării Lunii.

Urmăriți Impact.ro și pe