Noul iPhone va suferi o transformare radicală. Se renunță la breton. După 5 ani de iPhone-uri cu breton, compania Apple ar renunţa la bucata neagră care găzduia sistemul Face ID pentru a face mai mult loc ecranului telefonului, începând cu anul acesta. Pe de altă parte, cel mai tare blog de tehmologie a anunțat care sunt cele mai bune două telefoane în 2021.
Publicația Bloomberg informează că bretonul telefoanelor Iphone dispare și oferă, astfel, şi mai multă greutate zvonurilor, care, într-o formă sau alta, circulă încă de anul trecut.
Cei de la Bloomberg sunt siguri că noul iPhone va suferi o transformare radicală. iPhone 14 (sau cum se va numi modelul de iPhone ce va fi lansat în toamna acestui an) nu va mai avea breton. În locul lui, Apple va folosi o cameră frontală montată într-o perforaţie din partea de sus a ecranului.
Chiar dacă Apple face această mutare la mulţi ani după producătorii de smartphone-uri cu Android, americanii au o scuză cât se poate de bună. Spre deosebire de smartphone-urile cu Android, iPhone foloseşte, din anul 2017 încoace, sistemul Face ID pentru autentificarea celui care folosește dispozitivul.
Componenta Face ID, care cartografiază 3D faţa celui care utilizează telefonul pentru a se asigura că este întradevăr acesta, ocupă un spaţiu destul de mare din ecran. Acesta este şi motivul pentru care Apple a fost nevoită să-şi doteze telefoanele cu acel breton, pentru a face loc sistemului Face ID. Acum, se renunță la breton.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]În cazul în care informaţia publicației Bloomberg se va confirma şi Apple va înlocui, într-adevăr, bretonul cu o perforaţie în ecran, ce va găzdui doar camera frontală, înseamnă că gigantul american are o altă modalitate de a ascunde sistemul Face ID sub ecran.
Dacă Apple păstrează programul de lansări pe care l-a avut în anii anteriori, iPhone 14 va fi prezentat oficial în septembrie 2022.
Unul dintre cele mai importante bloguri internaționale de tehnologie, The Verge, a scris că cele mai bune două telefoane mobile din 2021 sunt iPhone 13 și Pixel 6. Cele două telefoane nu fac parte din categoria PRO, adică dintre acele modele care au parte de îmbunătățiri speciale.
Pentru că nu beneficiază de îmbunătățirile speciale, telefoanele prezentate ca fiind cele mai bune în 2021 au prețuri care nu depășesc suma de 1000 de euro.