Noua ordonanță de urgență prevede pierderi pentru furnizorii de energie

Gabriela del Pupo 28.01.2022, 13:03
Noua ordonanță de urgență prevede pierderi pentru furnizorii de energie

Guvernul vine cu o nouă ordonanță de urgență care poate fi în defavoarea furnizorilor. Sumele prevăzute de stat sunt mult mai mici decât nevoia reală a furnizorilor pentru compensarea tuturor facturilor. Însă furnizorii, așa cum au avertizat și în trecut vor închide afacerile dacă nu își vor recupera banii.

Furnizorii vor aplica legea dat cu ce preț?

Furnizorii spun că vor aplica legea însă este posibil ca unele afaceri să nu reziste crizei. AFEER a avertizat, încă de la mijlocul anului trecut, conform cotațiilor principalelor burse europene, că prețurile la energie electrică şi gaze naturale au o traiectorie ascendentă.

„Furnizorii de energie electrică şi gaze naturale, companii membre ale AFEER, sunt pregătiţi şi vor acţiona pentru aplicarea legislației, respectiv a tuturor măsurilor de plafonare şi compensare a facturilor. Din păcate, OUG 3/2022, care vine cu măsuri suplimentare de sprijinire a consumatorilor, introduce şi dispoziţii care vor avea un efect dezastruos pentru furnizori”, declară domnul Laurențiu Urluescu, preşedinte AFEER, conform economica.net.

Autoritățile să deconteze la timp

„De aceea, facem apel la autorităţi să deconteze corect şi la timp, în conformitate cu prevederile legale, evitând riscul ca furnizorii să nu mai poată să susţină financiar sprijinul asumat de stat pentru consumatori şi astfel să apară întârzieri la plată pe tot lanţul energetic. Reiterăm că furnizorii de energie NU sunt cauza pentru creşterile din piaţă ale preţurilor la energie! Furnizorii fiind la fel de afectaţi de aceste creşteri de preţuri precum consumatorii finali. Noua OUG 3/2022 aduce o presiune în plus pe furnizori, care devin, astfel, cel mai afectat segment din lanţul energetic”, spun reprezentanţii furnizorilor.

Potrivit acestora, legislaţia iniţială (OUG 118/2021, OUG 130/2021, Legea 259/2021, normele de aplicare ale legislaţiei primare) conţinea prevederi care, chiar dacă unele neclare, iar altele tardive, trebuiau aplicate. Furnizorii, care sunt integratorul pieţei de energie şi interfaţa acesteia cu consumatorii, s-au străduit să aplice corect legislaţia.

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriela del Pupo
Pentru Gabriela del Pupo presa nu a fost prima alegere. Absolventă a Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj, a lucrat mai bine de 10 ani în domeniul artelor spectacolului. Pasiunea pentru știri...