Noi tensiuni în coaliție. PSD cere companiilor să plătească taxe mai mari. Raluca Turcan: „Trebuie să crești numărul de angajați, să creezi noi locuri de muncă la privat”

Gabriela del Pupo 03.02.2023, 15:16
Noi tensiuni în coaliție. PSD cere companiilor să plătească taxe mai mari. Raluca Turcan: „Trebuie să crești numărul de angajați, să creezi noi locuri de muncă la privat”

În timp ce PSD justifică noi taxe pentru mediul de afaceri, pentru a putea acorda mai multe scăderi de taxe pentru contribuabili, de la buget, voci din PNL îi acuză de lipsă de strategie. Raluca Turcan declară că partenerul de coaliție vorbește simultan de creșteri de taxe și scăderi de contribuții. Un exemplu este taxa de solidaritate, care ar aduce destule fonduri pentru creșterea veniturilor celor cu salariu mediu prin micșorarea contribuțiilor către stat.

„Ar trebui ca și companiile mari care au plătit impozite mai mici de 1% din cifra lor de afaceri să plătească”

PSD precizează, într-un comunicat de presă, că scopul final al taxei de solidaritate este de a susține măsurile pentru scăderea impozitării muncii, în special la angajații cu venituri mici sau medii, și de a susține sistemul de Educație care pregătește viitoarea forță de muncă a României. Celebra dezbatere privind sprijinirea mediului de afaceri, prioritar, cel puțin în declarații, pentru PNL, renaște cu ocazia rotativei guvernamentale.

„Într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic, ar trebui ca și companiile mari care au plătit impozite mai mici de 1% din cifra lor de afaceri să plătească măcar această cotă pentru a susține creșterea veniturilor angajaților care contribuie cel mai mult la dezvoltarea României. Acesta este principiul solidarității, care ar trebui promovat de toate partidele politice pentru a menține în România această forță de muncă productivă, atât de importantă pentru economia națională.

PNL trebuie să se hotărască dacă vrea să fie alături de acești angajați care muncesc din greu, care contribuie substanțial la creșterea economică, dar care au fost afectați puternic de creșterea prețurilor, în contextul inflaționist global.

Este o exagerare populistă să spui că o astfel de abordare ar sufoca mediul de afaceri și ar crește prețurile finale, din moment ce, în marea lor majoritate, companiile din România care își declară profiturile obținute în mod real, plătesc deja un impozit cel puțin echivalent cu 1% din veniturile lor, fără a avea prețuri mai mari ca celelalte.”, se arată în comunicat.

Majorarea pensiilor, mai aproape decât crezi s-ar putea întâmpla de la 1 decembrie, românii care ar putea avea de câștigat
Raluca Turcan

„Orice impozit aplicat companiilor va amplifica creșterea prețurilor, iar impozitul se va plăti tot din buzunarele românilor”

Fost ministru al Muncii, Raluca Turcan spune că PSD pare copleșit de perspectiva preluării postului de prim-ministru și începe să aibă fracturi de logică. Deputata PNL argumentează prin faptul că mediul de afaceri crează locuri de muncă și nu ar trebui descurajat, ci sprijinit în perspectiva în care tot sistemul de beneficii în urma contribuțiilor la stat este dependent de forța de muncă din viitor. Aceasta spune că PSD vorbește simultan de creșteri de taxe și scăderi de contribuții, într-un context economic fragil.

„Cei mai afectați sunt românii, care vor seriozitate și predictibilitate. Cu toții ne dorim contribuții mai mici. Atât ca salariați cât și ca angajatori. Să vedem însă ce înseamnă scăderea de contribuții. Pentru a scădea contribuția și a nu pune în pericol finanțarea sistemului public de pensii și a sistemului de sănătate, soluția sănătoasă și sustenabilă pe termen mediu și lung este creșterea numărului de angajați.

La fiecare 60 de mii de angajați noi în economie, putem reduce impozitarea muncii cu circa 1% pentru 5,6 milioane de angajați. Ori, mai multe locuri de muncă în economie nu vom obține generând spaimă în investitori, cu taxe aberante și impozite nejustificate. Solicit așadar, pentru seriozitatea dezbaterilor în spațiul public, că înainte de orice discuție despre noi modificări fiscale, PSD să prezinte și un plan de creare a minimum 700.000 de locuri de muncă astfel încât să putem scădea contribuțiile și angajații, mai ales cei din mediul privat, să poată avea venituri mai mari.”, spune Raluca Turcan.

Strategia PSD va avea ca efect imediat doar descurajarea mediului de afaceri, crede deputata, iar în lipsa locurilor de muncă disponibile pe piața muncii, scăderea contribuțiilor la stat devine futilă.

„În această situație, în care trebuie să crești numărul de angajați, să creezi noi locuri de muncă la privat, adică să atragi investiții, nu poți speria mediul privat! Orice discuție despre modificarea codului fiscal gripează mediul privat. Blochează investițiile. Oare economiștii PSD nu cunosc asta?

Noi, ca și partid, vrem să ne ținem de cuvânt! cei care spun că ”se luptă” cu inflația, ar trebui să recunoască faptul că orice taxă/impozit aplicat companiilor va amplifica creșterea prețurilor, iar taxa/impozitul se va plăti tot din buzunarele românilor.”, a mai precizat fostul ministru al Muncii.

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriela del Pupo
Pentru Gabriela del Pupo presa nu a fost prima alegere. Absolventă a Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj, a lucrat mai bine de 10 ani în domeniul artelor spectacolului. Pasiunea pentru știri...