Noi restricții de la 1 iulie? Anunțul ministrului Nelu Tătaru pentru români

Raluca Juncu 24.06.2020, 10:44

În contextul creșterii numărului de cazuri de infecție cu coronavirus, din ultimele zile, autoritățile intenționează să introducă unele restricții, însă doar dacă va fi nevoie. Ce spune Nelu Tătaru despre situația epidemiologică actuală din România?

Noul val de relaxări, pus sub semnul incertitudinii

Pe fondul creșterii numărului de persoane bolnave de COVID-19, ministrul Sănătăți explică faptul că acest lucru poate să genereze fie impunerea anumitor restricții, fie amânarea relaxărilor programate pentru data de 1 iulie. Deocamdată, autoritățile nu au luat o decizie în această privință.

„Relaxările nu se pot da fără respectarea unor norme (…) Mai avem cel puțin șapte zile (n.red. până la 1 iulie, data la care autoritățile au convenit să introducă noi relaxări). Evoluția se face zilnic, săptămânal. Noi avem în plan măsuri de relaxare la 1 iulie, dar o evoluție nefavorabilă în această săptămână poate să ne dea ori niște restricții, ori să amânăm aceste relaxări”, a declarat Nelu Tătaru.

Transmiterea comunitară accentuată care a generat o majorare a numărului de persoane infectate cu noul coronavirus ar putea necesita impunerea unor noi restricții. Nelu Tătaru, ministrul Sănătății spune că deocamadată, autoritățile nu iau în calcul o carantinare a județelor și că această măsură va fi implementată doar în contextul în care situația o cere.

„În acest moment nu luăm în considerare o carantinare a județelor. Fiecare caz este evaluat, fiecare DSP din județul respectiv evaluează prin anchete epidemiologice atât cazul respectiv, cât și contacții direcți. Acolo unde există focare, acestea sunt identificate, izolate, sunt internați pentru tratament cei care sunt pozitivi.

În condițiile în care va exista într-adevăr o transmitere comunitară accentuată într-o localitate, într-un cartier, ne gândim și la posibilitatea unei carantinări. Nu este cazul în acest moment”, a spus Nelu Tătaru, potrivit Digi 24.

Epidemia în cifre

Situația epidemiologică actuală din România indică faptul că 24.291 de persoane au fost infectate cu noul coronavirus, în timp ce numărul deceselor se ridică la 1.523. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 17.031 au fost declarate vindecate și externate.

 

Sursa foto: Inquam Photos

Urmăriți Impact.ro și pe