În așteptarea răspunsului lui Ladislau Boloni, FRF a demerat în paralel negocieri cu alte două nume de antrenori. Astfel, Adrian Mutu și Edi Iordănescu au revenit în cărți pentru postul de selecționer. Favorit însă este Iordănescu junior. Fiul fostului selecționer al României a mers astăzi la sediul Federației pentru a discuta cu Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță preluarea primei reprezentative.
Se pare că cele două părți sunt foarte aproape de a bate palma, iar în cazul în care Edi va accepta propunerea FRF înainte ca Boloni să își anunțe decizia, va deveni noul selecționer.
Loți Boloni și FRF nu ar fi ajuns la un acord privind postul de selecționer. Experimentatul antrenor nu a oferit un răspuns clar, însă potrivit unor surse citate de ProSport se pare că acesta ar fi luat deja decizia de a se retrage din negocieri.
Astfel, federalii au reîceput discuțiile cu Adrian Mutu și Edward Iordănescu. În ploe-position pare să fie în acest moment fostul tehnician de la FCSB. În urma negocierilor purtate cu oficialii FRF, lui Iordănescu junior i s-a propus un contract valabil până în 2024, cu renegocierea sa în cazul în care duce echipa națională la turneul final, scrie Fanatik.ro.
Fostul antrenor al roș-albaștrilor ar fi de acord, doar că există un singur aspect asupra căruia părțile nu au ajuns la un numitor comun. Oficialii FRF doresc ca obiectiv intermediar clasarea măcar pe locul al doilea în Liga Națiunilor, clauză cu care Iordănescu nu ar fi e acord.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]România este în grupa de Liga Națiunilor cu Bosnia, Finlanda și Muntenegru, cele 6 meciuri urmând să se dispute în iunie și septembrie 2022. Potrivit GSP, Edward Iordănescu le-ar fi transmis federalilor că va oferi un răspuns în cursul zilei de miercuri.
În acest moment, FRF așteaptă un răspuns din partea lui Edi Iordănescu, iar în cazul în care acesta va accepta postul de selecționer înaintea lui Boloni, atunci el va fi antrenorul primei reprezentative. Iar Boloni și Mutu nu vor mai fi în atenția FRF.
Titular e Loți, se negociază cu el, e prima variantă în continuare. Dacă nu se ajunge la niciun rezultat, echipa de negociere știe care e situația cu Mutu și Edi. Au intrat în detalii contractuale deja și cu ei. Cât s-o mai lungim, până la urmă? Măcar n-o mai luăm de la zero în cazul în care ne refuză Boloni”, a precizat Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF Răzvan Burleanu, luni, la Telekom Sport.
Discuții între fiul fostului selecționer și FRF au mai fost în ultima perioadă, însă aceasta este prima dintre ele purtată „la vedere”.
Edi Iordănescu este liber de contract de la jumătatea lunii noiembrie, când s-a despărțit de FCSB după 11 partide (8 victorii, 2 egaluri și o înfrângere). În ultima perioadă a avut câteva ofere din Golf, pe care le-a abandonat, în ciuda faptului că oferta financiară era una foarte bună.
În luna martie, echipa națională a României urmează să dispute două amicale. Pe 25 martie vom întâlni Grecia, la București, meci ce va avea loc pe stadionul Steaua. Iar patru zile mai târziu, „tricolorii” vor juca în deplasare cu Israel. Cele două partide de pregătire au fost programate în perspectiva meciurilor din Liga Naționilor.