Traiectoria de zbor din momentul lansării rachetei ajunsă în Polonia, vizibilă în sistemele americane. Armata ucraineană ar fi introdus greșit coordonatele țintei rusești

Elena Avramescu 18.11.2022, 14:08
Traiectoria de zbor din momentul lansării rachetei ajunsă în Polonia, vizibilă în sistemele americane. Armata ucraineană ar fi introdus greșit coordonatele țintei rusești

Fostul comandant al bazei de scut antirachetă din Redzikowo, colonelul Piotr Lewandowski, a intervenit în subiectul rachetei căzute în urmă cu două zile pe teritoriul polonez. Acesta a menționat faptul că sunt șanse destul de mari ca SUA să fi putut vedea traiectoria de zbor a rachetei, explicând cum este posibil acest lucru.

Cazul rachetei căzute din Polonia încă stârnește îngrijorări

UPDATE 14:08. Au ieșit la iveală primele concluzii ale investigației incidentului din Polonia, care indică faptul că armata ucraineană ar fi introdus greșit coordonatele țintei rusești. Nu se știe clar dacă această concluzie se va menține până la finalul investigației, ținând cont că există suspiciuni conform cărora nu ar fi vorba despre o eroare, ci despre un act voluntar.

Istoricul Marian Zidaru a intervenit în această polemică, spunând că este convins, la fel ca alți analiști, că Ucraina a încercat să implice NATO în acest conflict.

„După cum a relatat presa britanică, oficialii din Occident încep să fie iritați de acest comportament agresiv al Ucrainei. Nu acuz Ucraina că ar fi început conflictul sau că ar fi vinovată pentru război. Dar cererile ucrainene depășesc uneori posibilitățile de ajutor iar ajutorul nu va putea continua la nesfârșit”, a declarat istoricul şi analistul militar Marian Zidaru, potrivit Antena 3 CNN.

Știre inițială

Piotr Lewandowski a fost întrebat despre neclaritățile apărute între poziția SUA, Poloniei și Ucrainei în privința tragediei de la Przewodowo, unde doi oameni au încetat din viață, explicând mai apoi și motivul pentru care Ucraina încă insistă că nu ei au lansat racheta.

Fostul comandant al bazei de scut antirachetă din Redzikowo este de părere că nu se poate știi cu exactitate dacă vreun sistem ar fi capabil să detecteze și să „intercepteze” o rachetă rătăcită în timp util. Cu toate acestea, dacă a fost vorba despre racheta S-300, mai precis despre sistemul antiaerian ucrainean, atunci a acționat ca o rachetă balistică în ultima fază a zborului. Mai precis, a căzut cu o viteză extrem de mare, însă a furnizat o imagine radar relativ mică.

Astfel că sistemul Patriot localizat în apropierea rachetei are toate șansele să reacționeze și să doboare racheta care a încălcat marți spațiul aerian polonez, însă acest lucru s-ar face cu mare dificultate.

În momentul în care a fost întrebat dacă polonezii se pot simți în siguranță atunci când rachete străine cad pe teritoriul lor, colonelul a ținut să puncteze că țara sa nu se află în război.

Oficialii americani, o noua ipoteza in urma incidentului din Polonia
Incidentul din Polonia

„În primul rând, nu suntem în război. Într-o situație de război, am avea sprijinul sistemelor NATO și, în plus, trebuie să ne amintim că încă ne dezvoltăm sistemele: aceste trei programe principale de apărare antirachetă și antiaeriană ale Poloniei, numite Scutul Polonez, sunt în faza de dezvoltare și vom atinge în sfârșit această capacitate”, a adăugat fostul comandant al bazei de scut antirachetă din Redzikowo.

CNN a notat faptul că traiectoria zborului rachetei a fost urmărită îndeaproape de o aeronavă americană AWACS, fiind o aeronavă de avertizare timpurie. Tocmai de aceea au existat zvonuri conform cărora americanii ar fi avut de la început o perspectivă asupra a ceea ce se întâmplă dincolo de granița Poloniei, iar radarele acestora au fost capabile să vadă și această rachetă.

„Sistemul nostru este capabil să se integreze cu sistemul NATO, și deci cu cel american. Deoarece bombardarea intensivă a Ucrainei era în desfășurare, cu siguranță toate sistemele noastre funcționau și există o mare probabilitate ca traiectoria de zbor din momentul lansării acestei rachete să fie vizibilă cel puțin în sistemele americane”, a mai spus colonelul Piotr Lewandowski.

„Dacă spun asta, iar o să mă înjure”
Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...