Noi detalii despre gafa făcută de Florinel Coman. Ce se întâmplă acum cu fotbalistul: „E o inconștiență”

Cristian Cojocaru, Badea Violeta 23.02.2021, 15:32
Noi detalii despre gafa făcută de Florinel Coman. Ce se întâmplă acum cu fotbalistul: „E o inconștiență”

”Perla” lui Becali a fost penalizată de către polițiști, care i-au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără a deține un permis de conducere. După ce oamenii legii, i-au reținut documentul prezentat, noi detalii ies la iveală cu privire la gafa făcută de Florinel Coman.

Mai multe detalii ies la suprafață cu privire la gafa făcută de Florinel Coman

Fotbalistul roș-albaștrilor a ”câștigat” din partea polițiștilor un dosar penal. Aceștia i-au reținut jucătorului documentul prezentat în vederea continuării cercetărilor. Dacă se va constata că permisul de conducere prezentat este unul valid, dosarul penal se va încheia, Florinel Coman alegându-se doar cu sancțiunea pentru depășirea vitezei legale.

Cel care l-a crescut pe Florinel Coman, totodată și liderul școlii de fotbal Luceafărul Brăila, se declară uimit de cele întâmplate, Laurențiu Calu este totodată și un foarte bun prieten de familie al jucătorului roș-albaștrilor. Șeful școlii de fotbal a dorit să-și exprime opinia cu privire la gafa făcută de către fotbalist.

„Nu-mi vine să cred! Știam că nu are permis, că se pregătește și că face școala de șoferi. Nu știu cine l-a sfătuit să faca treaba asta cu permis de Ucraina, dar l-a sfătuit foarte rău. Probabil e cineva din anturajul lui. E o inconștiență ce a făcut, dar să știți că Florinel nu e un element rău. Nu e nici țigan, nici infractor, nu provine dintr-o familie săracă. E dintr-o familie normală, de oameni muncitori. Taică-su lucrează și acum șofer pe un camion care transportă cereale”, a afirmat Calu, pentru GSP.ro.

Laurențiu Calu a rămas stupefiat după ce a auzit cu ce probleme se confruntă Florinel Coman
Laurențiu Calu a rămas stupefiat după ce a auzit cu ce probleme se confruntă Florinel Coman

„Probabil trece printr-o perioadă mai grea și nu are un sprijin”

Fotbalistul Florinel Coman a plecat de la școala de fotbal Luceafărul Brăila la Academia Hagi în anul 2011. La acea vreme avea doar 13 ani, după care a ajuns să joace pentru FCSB. Directorul școlii, consideră că în aceste momente, Florinel Coman are nevoie de sprijinul și întelegerea celor din jur, pentru că este uman să greșești.

„Probabil trece printr-o perioadă mai grea și nu are un sprijin. Îl cunosc foarte bine și știu că lui îi trebuie cineva lângă care să-i dea încredere tot timpul. Mă uitam la el în timpul meciurilor și văd în el o frustrare, cauzată probabil de presiunea mare. El încearcă, ajunge în situații de a da gol, trage la poartă, dar nu îi intră. În astfel de momente, ar trebui să-l susțină cineva.

Clubul ar trebui să aibă un om care să se ocupe de toate problemele care îl frământă pe un jucător. Cluburile mari au psihologi. Așa ar trebui să aibă și FCSB, mai ales că e un club care vrea să vândă jucători pe sume mari în străinătate. E o problemă ce s-a întâmplat, dar lumea ar trebui să ajute acum. Clubul, presa, toată lumea. E un jucător important pe care nu ne permitem să-l pierdem.”, a mai spus Laurenţiu Calu.

Urmăriți Impact.ro și pe