Ninsoare ca în plină iarnă în România. Două județe din țară au fost acoperite de zăpadă

Ana Anitoiu 19.04.2022, 12:57
Ninsoare ca în plină iarnă în România. Două județe din țară au fost acoperite de zăpadă

O ninsoare ca în plină iarnă a fost înregistrată, marți dimineață, în România. Două județe din țară au fost acoperite de zăpadă, cu doar câteva zile înainte de Paște. Direcția Regională de Drumuri și Poduri a intervenit pentru a curăța drumurile și le-a transmis șoferilor să nu pornească la drum în aceste zone ale țării fără să aibă montate anvelopele de iarnă.

Două județe, acoperite de zăpadă înainte de Paște

Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova, a nins abundent în zonele montane din județele Gorj și Vâlcea. Direcția a publicat pe Facebook înregistrări video făcute pe DN 67C, Transalpina, și pe DN 7A, unde s-a intervenit cu utilaje de deszăpezire.

„Utilajele de deszăpezire acționează permanent pentru a se asigura circulația rutieră în condiții de siguranță”, a transmis Direcția Regională de Drumuri și Poduri. Stratul de zăpada nouă depășește 20 de centimetri.

Ninsoare ca in plina iarna in Romania
Ninsoare in Romania, inainte de Paste

Ninsori și în alte zone din România

La Rânca, în județul Gorj, drumarii au intervenit cu mai multe utilaje și cu material antiderapant. La fel s-a întâmplat și în zona montană a județului Vâlcea, în Voineasa, unde a nins și pe parcursul nopții, iar stratul de zăpadă ajuns la 15 centimetri. Temperaturile sunt foarte scăzute, înregistrându-se și -1 grad Celsius.

De asemenea, este iarnă în toată regula și în Argeș. În comuna Brădet a nins ca-n povești. Localnicii s-au trezit marți dimineață că au curțile pline de zăpadă. Bătrânii au spus că ar fi „zăpada mieilor”. Ninsori înainte de Paște s-au înregistrat și în alți ani. Însă, este mai frig decât se așteptau cele mai multe persoane.

Cum va fi vremea de Paște

Directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a spus încă de săptămâna trecută cum va fi vremea de Paște în acest an. Meteorologul a explicat că vorba din popor conform căreia „cum e vremea de Florii, așa va fi și de Paște” nu mai este valabilă.

„Săptămâna viitoare va debuta prin valori de temperaturi ce vor caracteriza o vreme rece mai ales în regiunile extracarpatice, pentru că începutul săptămânii și mai ales primele două zile din nou valorile maxime se vor încadra între 3 și 12 grade. Începând de miercuri, joi, vineri, vom conta din nou pe temperaturi ce vor depăși 18…19 grade în partea de sud vest a țării”, a transmis Elena Mateescu.

Directorul Administrației Naționale de Meteorologie a adăugat că până la finalul acestei săptămâni, prognoza meteo rămâne aceeași. În duminica de Paște, valorile termice vor fi cuprinse între 10 până la 18…19 grade Celsius.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...