Nicușor Dan s-a pus pe treabă! A salvat de la demolare o casă istorică din București

Cristian Cojocaru / 07.01.2021, 14:34
Nicușor Dan s-a pus pe treabă! A salvat de la demolare o casă istorică din București

Unii caută portițe legislative pentru a putea demola cât mai multe case istorice, în timp ce Nicușor Dan, s-a pus pe treabă pentru a salva o astfel de casă. Beneficiile materiale au fost tot timpul la mijloc și au contat mai mult decât conservarea culturii din România.

Nicușor Dan e pus pe treabă

O casă veche din centrul Capitalei a fost salvată la timp de la demolare de actualul primar general al Capitalei, Nicușor Dan. Primarul a afirmat că un astfel de imobil a fost ridicat după planurile arhitectului Ateneului Român, iar asfel de clădiri trebuie menținute și conservate cu orice preț, în semn de promovare a culturii arhitecturale.

Acesta a vorbit marți despre marea importanță a vechilor case din București, precum și despre cum ar trebui păstrate și valorificate, iar nu demolate. Este cazul unui imobil situat pe strada Dionisie Lupu din centrul Capitalei, care luni era la un pas de a fi ștearsă de pe fața pământului. Acest lucru s-ar fi putut întâmpla din vina fostei administrații, care a emis anterior o autorizație de demolare pentru respectivul imobil.

O casă veche din centrul Capitalei a fost salvată la timp de la demolare de actualul primar general al Capitalei, Nicușor Dan.
O casă veche din centrul Capitalei a fost salvată la timp de la demolare de actualul primar general al Capitalei, Nicușor Dan.

„Am agreat cu proprietarii să nu demoleze casa”

Cu o vechime mai mare de un secol, o construcție realizată după planurile lui Albert Galleron, același arhitect care a făcut planurile Ateneului Român, casa urma a fi demolată de către proprietari. Autorizația de demolare a fost aprobată de fosta administrație a Gabrielei Firea. Nicușor Dan a luat legătura cu proprietarii în încercarea de a opri această crimă la adresa culturii.

„Am agreat cu proprietarii să nu demoleze casa. Aceștia au fost de acord să găsim o soluție”, transmite Nicuşor Dan.

Primarul general al Capitalei, a scris chiar o postare în aceste sens pe pagina sa de Facebook, în care își susține ideea despre valorificarea unor astfel de construcții dar în care acuză fosta administrație că a oferit posibilitatea ca încă o amprentă a trecutului să dispară.

„Casele valoroase ale Bucureștiului trebuie păstrate și valorificate, nu distruse. Am oprit azi demolarea unei case situate pe strada Dionisie Lupu nr.39, cu o istorie de peste 100 de ani, ridicată după planurile arhitectului Ateneului, Albert Galleron. Fosta administrație a emis, în ultimele zile de mandat ale Gabrielei Firea, o autorizație de demolare a acestui imobil, pe care am reușit să-l salvăm pe ultima sută de metri. Am agreat cu proprietarii să nu demoleze casa. Aceștia au fost de acord să găsim o soluție, astfel încât imobilul valoros să fie păstrat și integrat.” a scris Nicușor Dan pe pagina sa de Facebook.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI