Nicușor Dan face un nou apel către autorități în acordarea unui sprijin privind subvenționarea gigacaloriei. Acesta atrage atenția că bugetul pentru investiții ar putea fi afectat dacă autoritățile locale nu sunt sprijinite în asigurarea agentului termic pentru populație.
Nicușor Dan spune că trebuie prioritizate investițiile și cere din nou autorităților să ajute primăriile și să suporte o parte din chetuilelile privind subvenționarea facturilor.
„Permiteţi-mi să reiterez problema pe care o avem cu bugetul. Pe de o parte avem subvenţia la termoficare – şi aici am rugămintea să reflectăm asupra preţului pe care îl suportă populaţia din totalul de 860 de lei, pentru a echilibra bugetul. Am făcut în urmă cu trei luni acea propunere pentru 280 de lei pe gigacalorie. Pe de altă parte, reiterez solicitarea către autorităţile naţionale de a ajuta Bucureştiul, ca şi celelalte autorităţi locale, pentru subvenţionarea în parte a preţului gigacaloriei, pentru că altfel nu o să avem bani pentru investiţii şi alte lucruri de care Bucureştiul are nevoie”, a spus edilul general, scrie Agerpres.
PSD și USR nu sunt de acord cu soluția propusă de Nicușor Dan.
Primarul a mai avut astfel de discuții și în întâlnirile cu premierul Nicolae Ciucă și în luna decembrie când votarea bugetului pe 2022 ar fi garantat ajutor pentru aceste subvenții.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Răspunsul Guvernului privind subvenția pentru termoficare va veni odată cu bugetul pentru 2022 și am încredere că Bucureștiul va fi ajutat, la fel ca toate marile orașe ale țării care se confruntă cu această problemă. A fost o discuție directă, pe bază de cifre și evoluții concrete și am văzut deschidere din partea miniștrilor cu privire la problemele Capitalei.
În același timp, reafirm că prețul pe care bucureștenii îl plătesc pentru termoficare va rămâne deocamdată același, adică 164 de lei pe gigacalorie. Ajustarea de preț se va produce doar după o decizie a Consiliului General al Municipiului București, iar discuțiile pe acest subiect continuă.” a scris pe Facebook Nicușor Dan, după întâlnirile din decembrie.