Nicolas Popescu, debut la Farul Constanța. Mesajul emoţionant trimis de marele Gică Popescu fiului său

Andrei Cezar, Mihai Ianoși 26.07.2021, 14:51
Nicolas Popescu, debut la Farul Constanța. Mesajul emoţionant trimis de marele Gică Popescu fiului său

Fiul fostului mare fostbalist român Gică Popescu a debutat în Liga 1, în meciul de seara trecută dintre Farul Constanța și Gaz Metan Mediaș (2-0). Nicolas Popescu are 18 ani și joacă pe postul de mijlocaș defensiv. Tatăl său a postat un mesaj emoționant după primul meci oficial al tânărului jucător în Liga 1.

Nicolas Popescu, debut la Farul Constanța. Mesajul emoţionant trimis de marele Gică Popescu fiului său

Farul Constanța și Gaz Metan Mediaș s-au întâlnit în cea de-a doua etapă a Ligii 1. Elevii lui Gheorghe Hagi s-au impus cu scorul de 2-0, după golurile marcate de Jefte Betancor din penalty (min. 55) și reușita lui Adrian Petre (min. 80).

Nicolas Popescu a intrat în minutul 85 al partidei de la Ovidiu, înlocuidu-l pe Alexi Pitu. Au fost primele minute ale tânărului fotbalist în Liga 1. Cu această ocazie, ”Baciul” a rememorat debutul său în prima ligă din România, într-un meci disputat între Universitatea Craiova și FC Brașov.

Nu voi uita: 25 iulie 2021
Aseară, la Ovidiu, am avut parte de mari emoții. Parcă am revăzut debutul meu în Divizia A, la Universitatea Craiova, pe „Central”, într-un meci cu FC Brașov, 1-0. Am intrat în minutul 46, în locul lui Marian Bâcu. Era 9 iunie 1985. Aveam 17 ani și 8 luni.
Nicolas, fiul meu, a debutat aseară în prima ligă, în tricoul Farului, în victoria cu 2-0 contra lui Gaz Metan Mediaș. La 18 ani și 6 luni. Am avut emoții și m-am simțit mândru ca la marile succese din cariera mea. De data aceasta pentru el.”, a scris Gică Popescu pe Facebook.
Fostul internațional român a povestit cât de mult și-a dorit fiul său să debuteze într-un meci oficial, în contextul în care, în ultima perioadă, a suferit mai multe accidentări care l-au ținut departe de gazon. La final, ”Baciul” a mers în vestiar și și-a îmbrățișat fiul, transmițându-i un mesaj emoționant.

Gică Popescu: ”După meci, l-am îmbrățișat”

Știu cât de mult își dorea acest moment, mai ales că a avut un an greu, cu multe accidentări. Dar un fotbalist puternic trebuie să creadă în el. Îl priveam cu câtă ardoare aștepta să intre în teren! Nu am știut că va debuta. A fost rezervă și în prima etapă, la Arad, dar acolo scorul și desfășurarea meciului au amânat debutul.
Jucase foarte bine într-un meci amical la mijlocul săptămânii, cu Dacia Unirea Brăila. Am fost la meci. A avut câteva urcări în teren, cum a avut și aseară una, în care m-am revăzut… Gică a fost foarte mulțumit. Bineînțeles, nu mi-a spus că-l va introduce aseară. Tot ce îmi spusese a fost că „trebuie să dăm drumul celor tineri”.
După meci, la vestiar, l-am îmbrățișat, l-am felicitat pe Nico și i-am spus: „A fost primul pas dintr-un drum lung”.
Nu voi uita ziua de ieri: 25 iulie 2021.”, a mai scris Gică Popescu pe pagina sa de socializare.
Nicolas Popescu a debutat pentru FC Viitorul în ianuarie 2019, într-un meci amical contra echipei din Ungaria, Ferencvaros. Cota de piață a tânărului mijlocaș este de 25.000 de euro, potrivit Transfermarkt.com.
Mesajul lui Gica Popescu pentru fiul sau, la debutul in Liga 1
Mesajul lui Gica Popescu pentru fiul sau, la debutul in Liga 1
Urmăriți Impact.ro și pe