Nicolae Ciucă, anunț de ultimă oră pentru toți românii: „Aprobăm astăzi planul pentru asigurarea continuității furnizării energiei electrice pentru iarnă”

Elena Avramescu 07.09.2022, 12:27
Nicolae Ciucă, anunț de ultimă oră pentru toți românii: „Aprobăm astăzi planul pentru asigurarea continuității furnizării energiei electrice pentru iarnă”

În această dimineață, Nicolae Ciucă, a vorbit despre o problemă care neliniștește întreaga țara, fiind vorba despre situația energetică din România. Însă premierul ține să calmeze spiritele, spunând că urmează ca în scurt timp să fie aprobat „planul de iarnă” în ceea ce privește situația energetică din România. Astfel că secretarul de stat în ministerul Energiei a vorbit pe îndelete despre obiectivele acestui plan.

Nicolae Ciucă, veste bună pentru români

„Aprobăm astăzi, așa cum ne-am asumat săptămâna trecută, prin Hotărâre de Guvern, planul de iarnă pentru asigurarea continuității furnizării energiei electrice pentru iarnă.

Obiectivele principale ale programului de iarnă sunt evaluarea consumului de energie a țării în perioada 1 noiembrie 2022-31 martie 2023, evaluare care are ca obiectiv satisfacerea cerințelor acestuia la parametri de calitate și siguranță în alimentare în condițiile funcționării stabile și în siguranță a sistemului electro-energetic național, precum și stabilirea resurselor energetice necesare acoperii consumului, precum și evaluarea resurselor financiare necesare”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciuca
Nicolae Ciuca

Virgil Popescu, explicații despre schema de plafonare

În decursul săptămânii trecute, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a vorbit despre schema de plafonare și de protecție a populației. Aceasta a fost extinsă până la data de 31 august 2023, anunțând totodată și ce modificare a fost făcută în privința plafonului până la care Executivul poate să acorde compensări.

Astfel că plafonul până la care Guvernul acordă compensări pentru energia electrică scade de la 300 kWh la 255 kWh pe lună.

„În această seară am aprobat modificările la Ordonanţa 27. Practic, se extinde perioada de aplicabilitate a Ordonanţei 27. De la 1 septembrie anul acesta, practic de astăzi, până în data de 31 august a anului viitor. Schema de plafonare şi de protecţie a populaţiei şi a mediului economic se extinde de la 1 aprilie 2022 la 31 august 2023.

Plafoanele de consum pentru populaţie rămân aceleaşi, între 0 – 100 KWh consum, preţul este de 68 de bani/kW – practic, acest tarif pentru populaţia care consumă foarte puţin kilowaţi. Între 0 – 300 kilowaţi, aici este o uşoară schimbare”, a spus Virgil Popescu.

Așadar, prin măsurile propuse, toți clienţii casnici care înregistrează un consum mediu lunar situat între 100,01 şi 300 kWh este recomandat să facă economie.

„În interiorul aceluiaşi plafon, încercăm să stimulăm populaţia să facă o economie. Preţul de 80 de bani se aplică pentru primii 255 de kilowaţi din acest plafon; diferenţa între 255 şi 300 – la preţul din contract”, a spus Virgil Popescu, joi, la finalul şedinţei de guvern în care a fost aprobată Ordonanţa de modificare şi completare a OUG 27/2022.

Ministrul Energiei a ținut să mai precizeze că pentru mediul economic, cât şi pentru instituţiile publice, preţul final al curentului electric va rămâne de 1 leu pe kilowatt.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...