Neti Sandu, previziuni pentru 2022. Veştile nu sunt deloc bune. Ce urmează să se întâmple

Beatrice Dumitru 29.11.2021, 20:56
Neti Sandu, previziuni pentru 2022. Veştile nu sunt deloc bune. Ce urmează să se întâmple

Cu toții așteptăm anul viitorul cu interes, iar mulți își îndreptă atenția spre astrologie, pentru a afla ce se întâmplă în 202 cu semnul zodiacal în care s-au născut. Anul 2021 se apropie de final, dar oricând pot interveni schimbări pe plan astral, iar Neti Sandu știe ce se va întâmpla anul viitor.

Schimbările care pot apărea la final de an

Pentru anul 2022, astrele avertizează că pentru a depăși obstacolele care ne stau în cale trebui să dăm dovadă de perseverență și rezistență. Acestea vor fi secretele pentru a ne atinge toate obiectivele și pentru a ne bucura de un an spectaculos.

Deși mai este puțin până la finalul lui 2021, astrologul Neti Sandu, de la Pro TV, a vorbit despre surprizele care mai pot apărea în aceste ultime zile ale anului și a psus că vor fi perioade în care totul va decurge foarte bine și multe lucruri își vor găsi rezolvarea.

Se mai pot întâmpla și lucruri bune, pentru că se mai grupează și în mod favorabil. Sunt zile în care toate sunt puse cu mâna și, într-o clipă ca asta poți să rezolvi foarte multe lucruri și să dai uitării toate supărările, nereușitele și blocajele. Sunt niște punți care se fac, dar cu cât lucrezi mai mult cu tine și faci exerciții de interiorizare, cu atât mai mult simți când vine un astfel de moment. Într-o astfel de zi, dacă noi creăm alte trasee, ne facem alt destin. E foarte greu să te ții de asta, să duci totul către pozitiv, să nu aluneci spre negativ. Asta e constatarea mea”, a spus Neti Sandu, potrivit Tvmania.

Cum va fi anul 2022

Anul 2022 ne arată, în primul rând, că planetele Pluto și Uranus vor continua să ne stăpânească destinul. Planeta Saturn își va continua tranzitul prin zodia Vărsător, în timp ce Jupiter se mută în zodia Pești. În acest context, lumea nu va fi scutită de provocări.

Neti Sandu, previziuni pentru 2022. Veştile nu sunt deloc bune. Ce urmează să se întâmple
Previziuni astrale pentru 2022.

O să fie un an delicat pentru că, pe de-o parte Jupiter se mută în zodia Peștilor și, într-adevăr, ne dă o hipersensibilitate și o tendință de a cultiva foarte mult și frumosul, și interiorul, spiritualul, emoționalul, dar, pe de altă parte, rămânem cu Saturn în Vărsător care ne cam taie aripile. Poate că faptul că Jupiter ajunge și în Berbec să ne dea impulsul de a începe, în forță, lucruri noi, de a o lua de la început, cu dreptul”, a explicat Neti Sandu.

Jupiter este marele Benefic al Zodiacului și al 3-lea patron al Peștilor. Este o planetă foarte importantă, bancherul zodiacului, care vine o dată la 12 ani într-o zodie care să aducă schimbările absolut necesare.

O dată la 12 ani se dă ca un fel de examen și se face un check-in să se vadă dacă avem serviciul care trebuie, stăm în locuința care ni se potrivește, pentru următorul mandat de 12 ani”, a mai precizat Neti Sandu.

Vibrația numerologică a anului 2022

La nivel numerologic, anul 2022 va fi marcat de vibrația numerologică 6 (2 + 0 + 2 + 2), guvernată de Venus, ceea ce înseamnă că va fi un an extrem de emoționant. Neti Sandu spune că este o multiplicare și poate fi un an bun pentru pereche.

„Este 2 de natura Taurului care are nevoie de un partener. După aceea, mai avem încă un 2, asta înseamnă că lucrurile care se pot face anul viitor se pot dubla, dar trebuie să ținem cont că și în bine, și în rău pentru că Jupiter și Mercur vor retrograda. Plus că nu trebuie să uităm că noi începem anul, luna ianuarie, cu Mercur și Venus retrograde, 2 indicatori financiari, dar și de natură emoțională și de comunicare, e ca un început de an cu frâna de mână trasă și noi trebuie să facem efort să perfectăm comunicarea cu celălalt.

Dacă o luăm simplu, că e un an de natura lui 2, atunci înțelegem că trebuie să învățăm să trăim cu celălalt, să-i lăsăm loc și celuilalt, să nu-l sufocăm. Pe de altă parte, pentru că sunt 222 aflăm că putem rezolva în colectivitate, trebuie să învățăm să colaborăm în masă. Într-un fel ni se spune că puterea e la noi, pe de altă parte, noi trebuie să învățăm să facem corp comun”, a adăugat Neti Sandu.

Urmăriți Impact.ro și pe