Netflix anunță o schimbarea de strategie chiar în următoarele luni. Până la sfârșitul anului, serviciul de streaming vrea să lanseze în cinematografe nu mai puțin de 10 filme, conținut original.
În ultimele luni, Netflix a negociat intens cu marile lanțuri de cinematografe pentru a-și lansa filmele și pe ecran mare. Discuțiile au fost dificile pentru că reprezentanții cinematografelor, mulți dintre ei, au pus și condiții, potrivit The Verge.
Ei au cerut o perioadă de cel puțin 90 de zile de exclusivitate. Adică aproximativ trei luni în care filmele să fie difuzate numai în cinema și abia apoi să poată fi vizionate și pe serviciul de streaming al Netflix.
Netflix vrea, în premieră, să obțină și premii Oscar pentru producțiile sale. Regula spune că nu pot fi nominalizate la Oscar filmele care nu au rulat deloc în cinematografe. E cazul producțiilor Netflix, pe care le găsești acum doar pe canalele serviciului.
În căutare de premii Oscar, Netflix s-a decis să-și ducă producțiile și în cinematografe. Așa a făcut și cu Roma și a avut succes.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Mai ales că are un pariu uriaș pentru următoarea perioadă: The Irishman, mega-producția realizată cu greii cinematografiei: regia Martin Scorsese, actori principali Al Pacino și Robert de Niro.
Noua producție Netflix ce va fi lansată curând a avut costuri uriașe: nu mai puțin de 140 de milioane de dolari, justificate de noile tehnologii folosite pentru a-i „întineri” pe actori în unele scene.
În unele cadre, De Niro și Pacino arată ca și cum ar avea cu 30 de ani puțin.