Nelu Tătaru, anunț-surpriză pentru români. Ce se va întâmpla la sfârșitul lunii iulie

Luiza Moldovan 27.05.2020, 09:20

Ministrul Sănătății preconizează că, dacă numărul infecțiilor își continuă panta descendentă, la sfârșitul lui iulie – începutul lui august românii vor putea reveni la viața de dinainte și vor putea fi luate măsuri noi de relaxare.

Anunțul pe care-l așteptau toți românii

E necesară păstrarea distanței sociale în continuare, spune ministrul Sănătății, care adaugă și că vineri, la sfârșitul acestei săptămâni, se va face evaluarea pentru cele două săptămâni de relaxare. Dacă toate vor fi bune, spune ministrul, se va concepe un nou set de măsuri și activități în continuarea celor luate deja.

Nelu Tătaru a declarat, pentru B1 TV că numărul de îmbolnăviri cu SARS-COV 2 e în continuă scădere și că are în vedere  ca spitalele-suport care nu mai au cazuri de Covid să fie redate patologiei non-Covid.

”Suntem într-un moment în care, dacă păstrăm acelaşi trend, ne putem gândi de la 1 iunie la un al doilea set de relaxări. Avem cam o săptămână de când suntem pe acea pantă descendentă. (…) În următoarea perioadă ne gândim ca acele spitale suport care nu mai au cazuri să le redăm patologiei non-Covid”, a afirmat Nelu Tătaru.

Tătaru a insistat pe ideea că nu trebuie să lăsăm garda jos, că precauția trebuie să rămână, mai ales în contextul în care, de la 1 iunie, se vor deschide terasele.

Noi măsuri de relaxare dacă totul merge bine
Noi măsuri de relaxare dacă totul merge bine

Protocoale stricte la terase

”Asta nu înseamnă că am terminat cu precauţia, precauţia trebuie să rămână”, a mai afirmat Tătaru, care a anunţat deschiderea teraselor din 1 iunie.

Nu normal, ci „cvasi-normal”. Așa apreciază ministrul Sănătății că va arăta viața românilor pe la sfârșitul lunii iulie. Deschiderea teraselor se va face după un protocol bine stabilit. De asemenea, fiecare terasă va fi obligată să dezinfecteze după fiecare client. Tătaru a spus că se așteaptă la o creștere a numărului de cazuri după această măsură de relaxare.

”Organele de control, vor fi acolo fiindcă ne aşteptăm ca la o măsură de relaxare cum ar fi deschiderea teraselor că avem şi un impact asupra numărului de cazuri”, mai susţine ministrul.

„Trebuie să fim pregătiți”

De asemenea, Tătaru a promis și redeschiderea plajelor, dacă toate lucrurile vor merge într-o direcție bună.

”Fiecare relaxare implică un risc de transmitere comunitară, noi trebuie să fim pregătiţi pentru a gestiona”, a mai afirmat ministrul.

Acesta a precizat că vineri va exista şedinţa de evaluare a primelor două săptămâni de la ieşirea din starea de urgenţă şi se vor stabili următoarele măsuri care vor fi relaxate, odată cu ordinele de ministru care să stabilească condiţiile în care pot fi derulate aceste activităţi.

Urmăriți Impact.ro și pe