Motivul pentru care una dintre cele mai bune femei-pilot din România are pe mașină versurile trupei Goodbye to Gravity. Viața putea să i se termine la Colectiv

Iancu Andreea 29.10.2021, 18:59
Motivul pentru care una dintre cele mai bune femei-pilot din România are pe mașină versurile trupei Goodbye to Gravity. Viața putea să i se termine la Colectiv

Cristiana Oprea, considerată una dintre cele mai bune femei-pilot de raliuri din România are o poveste impresionantă, care o leagă de tragedia de la Colectiv. În urmă cu șase ani, pe data de 30 octombrie 2015, tânăra ar fi putut să se afle în clubul în care și-au pierdut viața 27 de tineri. În final, victimele incendiului izbucnit în clubul Colectiv a ajuns la 65 de persoane. Printre acestea s-a numărat și un cunoscut al Cristianei.

Una dintre cele mai bune femei-pilot din România, despre Colectiv

Tragedia de la Colectiv a schimbat viața multor familii, care au pierdut oameni dragi în incendiul din urmă cu șase ani. De povestea tragică a acestora se leagă și experiența uneia dintre cele mai bune femei-pilot din România. Tânăra a abandonat profesia din domeniul în care se specializase și a îmbrățișat, de la zero, pasiunea pentru raliuri. Cristiana Oprea activează în prezent în Motorsport și concurează în Campionatul European de Raliuri, visul său fiind acela de a ajunge în cel mondial.

Versurile „The day we give in is the day we die” se regăsesc pe capota mașinii sale cu un scop. Acestea amintesc de tragedia de la care mâine se împlinesc 6 ani, la Colectiv. Cristiana a decis să păstreze versurile melodiei trupei Goodbye To Gravity în memoria celor de la Colectiv, mai cu seamă pentru că tragedia i-a schimbat viața. Tânăra ar fi trebuit să se afle chiar și ea în acea seară teribilă, în club.

Am versurile unui cântec semnat Goodbye to Gravity în memoria celor pe care i-am pierdut la Colectiv, pentru că eu ar fi trebuit să fiu acolo în seara aceea. Și este un moment care mi-a schimbat viața și mi-am dat seama că trebuie să găsesc ceea ce îmi place cu adevărat să fac, a povestit Cristiana Oprea, pilot de raliuri, prima femeie pilot care a concurat în Campionatul European de Raliuri.

Motivul pentru care una dintre cele mai bune femei-pilot din România are pe mașină versurile trupei Goodbye to Gravity. Viața putea să i se termine la Colectiv
Mașina de raliu a Cristianei Oprea

A pierdut o persoană dragă în incendiul de la Colectiv

Din păcate, și Cristiana a suferit din pricina tragediei, după ce a aflat de moartea basistului trupei, Mihai Alexandru. Acesta fusese profesor și mentor la Facultatea de Arhitectură și Urbanism.

Basistul trupei, Mihai Alexandru, mi-a fost profesor și urma să-mi fie mentor în urbanism, domeniul la care am renunțat, a povestit Cristiana.

Ulterior, Cristiana Oprea a luat o hotărâre de a-și urma pasiunea. Tragedia de la Colectiv a determinat-o să se îndrepte către raliuri.

E unul din momentele decisive care au stat la baza acestei schimbări de la arhitectură la motorsport, a menționat pilotul de raliuri.

Legătura dintre una dintre cele mai bune femei pilot din România are o legătură cu Colectiv
Cristiana Oprea, prima femeie pilot din România

Își dorește să fie prima româncă pilot care va concura în Campionatul Mondial de Raliuri

În ultimii șase ani, Cristiana Oprea a făcut lucruri incredibile, într-un domeniu în care în mod normal bărbații sunt cei care se remarcă. Mândră de reușita sa, Cristiana a devenit prima româncă pilot, eliminând barierele.

Am fost prima româncă care a reprezentat România ca pilot în afara țării, mă bucur că am reușit să sparg niște bariere, a mai povestit Cristiana Oprea.

Pentru viitor, visul său este acela de a concura la Campionatul Mondial de Raliuri.

Îmi doresc să devin prima româncă pilot care va concura în Campionatul Mondial de Raliuri, a mai menționat pilotul de raliuri.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...