EXCLUSIV

Motivul pentru care Romică Țociu nu mai participă la Asia Express. Cine l-a ”încurcat” pe celebrul comic

Iancu Andreea, Alexandrina Toader 25.05.2021, 19:18
Motivul pentru care Romică Țociu nu mai participă la Asia Express. Cine l-a ”încurcat” pe celebrul comic

Filmările pentru unul dintre cele mai așteptate reality show-uri a debutat zilele acestea. Echipele care au luat startul competiției ce urmează să fie difuzată la Antena 1 au fost deja dezvăluite, însă, în realitate, dintre acestea ar fi trebuit să facă parte și celebrul actor Romică Țociu. Despre motivul pentru care Romică Țociu și colegul său, manelistul Jean de la Craiova, nu mai participă la Asia Express a vorbit chiar actorul într-un interviu recent.

Romică Țociu a dezvăluit motivul pentru care nu mai participă la Asia Express în acest sezon

Actorul Romică Țociu este una dintre cele mai îndrăgite vedete de pe micul ecran, reușind să își atragă o mulțime de fani după participarea la show-ul Te cunosc de undeva alături de colega sa, Adriana Trandafir. De asemenea, artistul ar fi trebuit să facă parte, alături de Jean de la Craiova, din echipele care pornesc pe „Drumul Împăraților”, în cadrul competiției Asia Express. Din păcate, Romică Țociu și partenerul său nu mai participă la Asia Express, motivul pentru care au luat această decizie fiind unul cât se poate de serios. Actorul a dezvăluit totul într-un interviu exclusiv pentru playtech.ro.

Nu am mai spus-o până acum, dar, fie, recunosc, chiar în aceste zile ar fi trebuit să particip la o nouă provocare, la ”Asia Express”. Stabilisem toate detaliile cu partenerul meu de echipa, Jean de la Craiova, care acceptase şi el ideea. Numai că, aşa cum se mai întâmplă în viaţă, în ultimul moment a apărut o situaţie specială pentru Jean, nişte contracte de care a trebuit să ţină neapărat seama, astfel că nu am mai putut onora invitaţia şi am renunţat, de comun acord. Sper ca producătorii să ţină minte cuplul format din Romică şi Jean. Ar fi fost distracţie maximă, vă asigur!, a declarat Romică Ţociu, pentru Playtech.ro.

Motivul pentru care Romică Țociu nu mai participă la Asia Express
Oase, Irina Fodor și Marius Damian, gazdele noului sezon Asia Express

Care sunt echipele ce au pornit pe „Drumul Împăraților”, în competiția de la Antena 1

Anul acesta, una dintre emisiunile cele mai așteptate de public a început filmările pentru un nou sezon. Asia Express, sezonul 4, va purta nouă echipe pe „Drumul Împăraților”, în căutare de aventură, cunoaștere și testarea limitelor. După ce producătorii s-au asigurat că filmările se pot desfășura în condiții optime, în contextul pandemiei, concurenții au pornit în aventura vieții lor. Cursa va traversa Turcia, Georgia și Azerbaijan în acest nou sezon, din care lipsește Gina Pistol, dat fiind faptul că este proaspătă mămică.

Locul „simpaticei” a fost luat de soția lui Răzvan Fodor, Irina, cea care de altfel a înlocuit-o pe Gina și în cadrul emisiunii Chefi la Cuțite. La startul actualului sezon s-au aliniat nouă echipe, formate din Connect-R și Shift, Mihai și Elwira Petre, Lidia Bluble și sora ei, Estera, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francy, Cosmin Natanticu și soția lui, Eliza, Alexandra Ungureanu, alături de mama ei, Cuza și Emy, de la „Noaptea Târziu”, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța, și Lorelei și Zarug, ultimele două fiind nume celebre în zona digitală.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...