Motivul pentru care Elena Udrea pleca în Grecia, de fapt. Nu ar fi vrut să fugă din România: „Mergeam la doctor”

Ioana Bucur 26.05.2022, 15:38
Motivul pentru care Elena Udrea pleca în Grecia, de fapt. Nu ar fi vrut să fugă din România: „Mergeam la doctor”

În timp ce fostul ministru așteaptă decizia instanței din Bulgaria cu privire la extrădarea sa în România, la noi în țară, apărătorii săi fac dezvăluiri noi despre „fuga” acesteia. Care ar fi fost motivul pentru care Elena Udrea pleca în Grecia, de fapt. Fosta „blondă de la Cotroceni” ar fi vrut să meargă la doctor, dar nu pentru o consultație de obișnuită.

Elena Udrea, explicații despre „fuga” în Grecia

De aproape două luni, Elena Udrea este arestată în Bulgaria, Tribunalul din Sofia urmând să dea o decizie definitivă cu privire la extrădarea sa în România, pe data de 8 iunie.

În România, Ioana Băsescu a avut joi, 26 mai 2022, termen în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanță care va trebui să dea o sentință definitivă într-un caz de săvârşire a infracţiunilor de instigare la luare de mită şi spălare a banilor. În același dosar este acuzată și Elena Udrea, care ar fi trebuit să fie și ea audiată, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat.

Potrivit RomâniaTV, în fața instanței, avocatul Elenei Udrea a spus despre plecarea ei în Grecia, citând-o: „Nu am vrut să fug din țară, mergeam la medic”. Sursa citată adaugă că ar fi vorba despre o consultație la o clinică specializată pe fertilizare in vitro, procedură la care apelează femeile ce vor să rămână însărcinate.

Motivul pentru care Elena Udrea pleca în Grecia, de fapt. Nu ar fi vrut să fugă din România: „Mergeam la doctor”
Elena Udrea

Un nou mesaj din arest

Miercuri, pe pagina de Facebook a Elenei Udrea a fost postat un mesaj adresat  ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu. Udrea susține că, dacă îi „garantează” că în România i se va aplica aceeaşi lege „precum s-a aplicat tuturor” celor în situaţia sa, va veni singură în ţară.

„Nu e nevoie să vă străduiţi să mă aduceţi în ţară, dacă dvs ca ministru al Justiţiei îmi garantaţi că în România mi se aplică şi mie aceeaşi lege precum s-a aplicat tuturor celor în situaţia mea, vin singură, domnule Predoiu! Dacă nu puteţi garanta unuia, sau mai multor cetăţeni ai ţării din guvernul căruia faceţi parte aplicarea legii, la ce bun să rămâneţi în funcţie?

Domnule Predoiu, încă mai aveţi şansa să vă ridicaţi şi ca ministru la nivelul profesionistului în drept care sunteţi! Nu o rataţi! Ca cineva care a pus câteva cărămizi importante la temelia carierei dumneavoastră, îmi permit această sugestie”, a conchis Udrea.

Fostul ministru a amintit de situația dificilă în care este pusă familia sa, în condițiile în care fiica ei, în vârstă de trei ani, nu și-a mai văzut mama de aproape două luni.

„Dar despre faptul că fetiţa mea de 3 ani nu m-a văzut de aproape 2 luni din cauza acestor abuzuri ale justiţiei dumneavoastră, ce părere aveţi? Aveţi vreo părere? Care este poziţia dvs ca ministru al Justiţiei faţă de acest caz?

Dar faţă de haosul general de la ICCJ, unde unii judecători dau decizii când pro când contra Curţii Constituţionale, chiar şi contra CJUE, iar alţii ar vrea, dar nu au curajul să respecte deciziile CCR pentru că se pare că sunt ameninţaţi, unde nu s-a stabilit încă o poziţie coerentă şi unitară faţă de falsul conflict între CCR şi CJUE (în realitate nu există niciun conflict, dar nici asta nu aveţi curajul să tranşaţi)?”, a adăugat Udrea.

Elena Udrea este arestată în Bulgaria, judecătorii amănând pentru 8 iunie decizia privind extrădarea ei.

Urmăriți Impact.ro și pe