Cu siguranță mulți dintre consumatorii înrăiți de sucuri au observat diferența de aromă dintre băutura la sticlă și PET. Ei bine, ambalajul poate face diferența și nu trebuie neapărat să fi specialist în domeniu ca să-ți dai seama de acest lucru. S-a aflat, recent, de ce băuturile la sticlă sunt mai bune la gust decât cele la doză sau PET. Iată explicația oamenilor de știință!
Nicio zi fără să consumi suc? Ei bine, atunci cu siguranță ai observat că băutura din sticlă are un gust mult mai intens față de cea îmbuteliată în recipiente de plastic sau în cutii de aluminiu.
Sigur, dacă-i vei întreba pe producători, îți vor spune că rețeta sucurilor este aceeași și tindem să credem acest lucru, diferenţa o face însă materialul din care este confecționat ambalajul. Astfel, specialiștii au venit cu o explicație mai amănunțită.
Potrivit acestora, plasticul permite, într-o mai mare măsură, pierderea dioxidului de carbon, ceea ce înseamnă că acidul se va evapora mult mai repede dintr-o sticlă de plastic. De asemenea, sticlele de plastic eliberează acetaldehidă în lichid, lucru care face ca sucul să capete un ușor gust de plastic.

Specialiștii spun că sucul la sticlă reprezintă cea mai bună alegere. În sustinerea acestei idei, aceștia prezintă și câteva argumente în favoarea acestui produs. Primul este acela că băutura dintr-o sticlă se va păstra proaspătă pentru mai mult timp, fiindcă dioxidul de carbon se va evapora mult mai greu.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Al doilea argument este acela că plasticul conține foarte multe substanțe chimice, lucru care ne poate afecta sănătatea. De exemplu, polietilena tereftalat, substanța care se află în compoziția unor ambalaje, poate suferi unele transformări la căldură, lucru care afectează calitatea lichidelor din interior.
În schimb, sticla este un material dur care nu afectează gustul sucului, fiind aproape neutru din punct de vedere al reactivităţii chimice. La fel de eficiente sunt și cutiile de aluminiu, fiindcă dioxidul de carbon se va păstra mult mai mult în interiorul recipientului.
Totuși, există și un dezavantaj al sticlelor. Acela că sunt mult mai scumpe și au un impact mult mai mare asupra mediului decât cele din plastic. Tocmai din acest motiv este recomandat să nu o arunci la întâmplare, ci să o colectezi separat pentru centrele de reciclare.