Motivul pentru care Alex Chipciu a fost dat afară din lot de Marius Șumudică, la CFR Cluj.”Nu am nevoie de astfel de jucători”

Ioana Bucur 02.08.2021, 21:26
Motivul pentru care Alex Chipciu a fost dat afară din lot de Marius Șumudică, la CFR Cluj.”Nu am nevoie de astfel de jucători”

E out! Care este motivul pentru care Alex Chipciu a fost dat afară din lot de Marius Șumudică, la CFR Cluj. Antrenorul a dezvăluit gestul care l-a scos din minți.

Motivul pentru care Alex Chipciu a fost dat afară din lot de Marius Șumudică, la CFR Cluj

Cu o zi înainte de meciul cu elvețienii de la Young Boys, în turul III al preliminariilor Champions League, Marius Șumudică a luat o decizie radicală cu privire la una dintre vedetele echipei CFR Cluj.

Se pare că motivul pentru care Alex Chipciu a fost dat afară din lot a fost comportamentul sportivului. Fotbalistul a avut o ieșire nervoasă în timpul antrenamentului, după ce, în timpul unui joc de patru contra doi, a fost lovit în față cu mingea de portarul Otto Hindrich. Reacția sa a fost de neacceptat pentru antrenorul Marius Șumudică, potrivit Look Sport, care a cerut imediat excluderea acestuia din lot.

„A spus că este foarte nervos şi nu poate continua antrenamentul. Din momentul acela, pentru mine a fost următorul pas să anunţ conducerea clubului să fie scos de pe lista UEFA şi să nu mai continue în acest grup, pentru că nu am nevoie de astfel de jucători.

El a ales drumul, singur. Nu stau să fac un caz Chipciu acum, este un jucător valoros, pe care eu l-am băgat de când am venit. A marcat un gol care ne-a calificat, nu cred că trebuia să aibă atitudinea asta.

Până în momentul de faţă mă aşteptam la nişte scuze, dacă ar fi vrut să facă un pas de reconciliere. Nu le-am primit, de fapt nici nu trebuia să mi le ceară mie, trebuia să le ceară grupului.

Drumurile noastre se despart, din momentul de faţă Chipciu nu mai face parte din lotul CFR-ului. Asta este decizia strict a antrenorului Şumudică.”

Motivul pentru care Alex Chipciu a fost dat afară din lot de Marius Șumudică, la CFR Cluj
Alex Chipciu

Cine îl va înlocui

Alex Chipciu a ajuns la CFR Cluj în iarna anului 2020. În acest sezon, a jucat opt meciuri pentru clujeni, marcând un gol în prelungirile meciului cu Banja Luka, din turul II, și aducând calificarea pentru echipa sa.

Cel mai probabil, sportivul ar fi fost titular în meciul de miercuri, însă în locul său ar putea intra Valentin Costache.

Campioana României și-a aflat și adversarii din play-off-ul Ligii Campionilor. Dacă va trece de elvețienii de la Young Boys, adversara din turul 3 preliminar, CFR va da peste Ferencvaros sau Slavia Praga. Dacă va fi eliminată de elvețieni, CFR se va întâlni pe teren în play-off-ul Europa League cu pierzătoarea dintre Steaua Roșie Belgrad și Sheriff Tiraspol.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...