Un moment incredibil a fost surprins în timpul funeraliilor Reginei Elisabeta a II-a. Sub privirile a mii de oameni care au vrut să își ia un ultim adio de la iubitul monarh, care a stat nu mai puțin de șapte decenii pe tronul Regatului Unit, un detaliu fabulos a fost remarcat. Ce au observat pe sicriul fostei suverane cei veniți să își ia rămas bun.
Regina Elisabeta a II-a a murit joi, 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani, punându-se astfel punct celei mai lungi domnii din istoria Regatului Unit. Monarhul s-a stins din viață la Castelul Balmoral din Scoția, unul dintre locurile sale preferate.
La nici cinci minute după anunțul oficial făcut de Palatul Buckingham, prin care se confirma decesul suveranei, pe cerul de deasupra Palatului Windsor a apărut un curcubeu. Este doar prima apariție inedită încărcată de emoții și semnificiații.
Sute de mii de oameni au ieșit pe străzi pentru a-și lua un ultim adio de la monarh și pentru a fi martorii procesiunii conduse de Regele Charles al III-lea și cei trei frați ai săi, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al Elisabetei a II-a era transportat de la Palatul Holyroodhouse la Catedrala St Giles din capitala Scoției, în aplauzele a mii de persoane.
În timp ce cortegiul funerar trecea prin mulțime, a fost obervată o a doua apariție emoționantă. Oamenii au remarcat un fascicul de lumină ce strălucea în linie directă cu mașina funerară, picând parcă pe sicriul Reginei Elisabeta a II-a, care era acoperit cu o coroană de flori compusă din trandafiri, frezii și crizanteme albe.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Miercuri, sicriul va ajunge de la Palatul Buckingham la Westminster Hall, într-o procesiune condusă, de această dată, de Regele Charles al III-lea și de cei doi fii ai săi, avându-i alături pe Prinţul Andrew, Prinţesa Anne şi Prinţul Edward.
Din procesiune vor mai face parte fiul Annei, Peter Phillips, şi soţul ei, viceamiralul Sir Tim Laurence, ducele de Gloucester, contele de Snowdon, Camilla, regina consoartă, Catherine, prinţesă de Wales, şi Sophie, contesă de Wessex, precum şi Meghan, ducesa de Sussex.
După o slujbă ce va dura în jur de 20 de minute și va fi condusă de Arhiepiscopul de Canterbury și decanul de Westminster, englezii își vor putea prezenta omagiile, până luni, 19 septembrie, 24 de ore din zi.