Modificare importantă la folosirea cardului de sănătate. Toți românii trebuie să știe asta

Folosirea cardului de sănătate va suferi anumite schimbări. Românii care știau că urmează să utilizeze acest act, obligatoriu în trecut și-n cazul vizitelor la medicul de familie, trebuie să știe de această modificare, dar și de când se va pune în practică.

Modificare importantă la folosirea cardului de sănătate

Folosirea cardului de sănătate suferă modificări, după cum a fost anunțat în această vineri. Din pricina pandemiei cu noul virus, și acest act pe care românii erau obligați să-l prezinte la vizita la medic își schimbă scopul practic. Românii nu vor mai avea nevoie de respectivul card de sătătate, pentru că acesta se suspendă până la data de 30 septembrie din acest an. Modificarea este valabilă pentru consultații în asistență medicală primară, dar și în cea ambulatorie de specialitate.

Modificare importantă la folosirea cardului de sănătate. Toți românii trebuie să știe asta

Toți românii trebuie să știe asta

Totodată, guvernanții au prelungit măsura ce fusese adoptată inițial pe timpul stării de urgență. Pacienții care vor ajunge fie într-o policlinică, cu diverse afecțiuni, sau la medicul de familie, nu mai trebuie să prezinte cardul de sănătate. În trecut, se valida de către cadrul medical specializat prin intermediul unui aparat special pus la dispoziție de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Totuși, folosirea unui card de sănătate de către români este obligatorie, de la 1 iulie, în cazul altor servicii medicale. Acestea se vor acorda de la respectiva dată calendaristică tot ca până acum, iar pacienții trebuie să prezinte cardul.

„Pentru a limita riscul iminent asupra stării de sănătate a populaţiei, în asistenţa medicală primară şi în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate nu va fi utilizat cardul naţional de asigurări de sănătate până la data de 30 septembrie 2020, iar pentru celelalte specialităţi serviciile medicale acordate vor fi validate cu cardul naţional de asigurări de sănătate începând cu data de 1 iulie 2020”, a transmis CNAS, printr-un comunicat, potrivit celor de la Agerpres.

Deciziile au fost luate și din pricina epidemiei cu noul virus, din țara noastră. De asemenea, procedura rețetelor eliberate la externarea din spital a fost simplificată. La fel, medicii care trebuiau să facă raportări au fost scutiți în mod temporar de la o asemenea îndatorire, după cum au anunțat reprezentanții CNAS.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI